15 mai - Ziua Internaţională a Familiei

Patriarhia Română

15 mai - Ziua Internaţională a Familiei

Ziua Internaţională a Familiei este sărbătorită anual în data de 15 mai. Printr-o rezoluție din anul 1993, ziua de 15 mai a fost declarată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite ca fiind Ziua Internațională a Familiei.

În țara noastră această zi este marcată în fiecare an în duminica cea mai apropiată de 15 mai. Unirea dintre un bărbat şi o femeie, căsătoria, este cea mai veche instituție de drept divin binecuvântată de Dumnezeu în Rai odată cu crearea primilor oameni şi instituită ca Taină de Hristos Domnul la nunta din Cana Galileii.

Familia în viziunea Sfinţilor Părinţi

Potrivit învăţăturii creștine, familia este un așezământ dumnezeiesc. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că familia este o mică Biserică. Tot acesta evidenţiază faptul că în familia în care bărbatul, femeia şi copilul merg pe drumul virtuţii, acolo locuieşte şi Hristos.

Sfinţii Părinţi au lăudat la fel de mult căsătoria ca şi monahismul, spune Părintele Dumitru Stăniloae. Omul întreg este bărbat şi femeie. Bărbatul singur nu e om întreg; femeia singură nu e om întreg; numai împreună sunt omul întreg.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române despre familie

Confruntată cu probleme de ordin material și social, de multe ori fiindu-i contestat chiar dreptul la existență, familia creștină rezistă din ce în ce mai greu provocărilor lumii contemporane.

„Familia este icoană și arvună a iubirii Preasfintei Treimi, întrucât în ea omul trăiește taina filiației, fraternității și paternității, respectiv bucuria de a fi copil(fiu sau fiică), frate (sau soră) și părinte (tată sau mamă).

De la familia conjugală sfințită (creștină) copilul învață ce este familia spirituală sfințitoare, adică Biserica, ai cărei membri sunt numiți fii și fiice, frați și surori, părinți și maici duhovnicești în Hristos Domnul”, transmite Sfântul Sinod al Bisericii noastre.

Instituţia familiei ameninţată de numeroşi factori

Din păcate, traversăm în continuare o criză a familiei, așa cum conchidea Enciclica Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe reunit anul trecut în Creta:

Criza contemporană a căsătoriei şi familiei este rezultatul crizei libertăţii ca responsabilitate, al restrângerii acesteia la o realizare de sine orientată spre plăcere, al identificării ei cu mulţumirea de sine individualistă, cu autosuficiența şi autonomia, şi al pierderii caracterului sacramental al unirii bărbatului cu femeia, precum şi al neglijării etosului jertfelnic al iubirii. (§7)

Principalele amenințări asupra familiei creștine vin din societatea actuală. Ele au la bază păcatul și degradarea morală. Între acestea se numără:

Individualismul, manifestat prin violență domestică, divorț, avort, abandonul copiilor de părinți și al părinților vârstnici și bolnavi de copii, delincvență juvenilă, indiferență față de suferința altora, suicid, dorință de câștig material imediat și cu orice preț, alcoolism și droguri, concubinaj etc.

Dar, de fapt, egoismul sau individualismul este o luptă a omului împotriva propriei sale ființe, care a pierdut familiaritatea cu Dumnezeu, sensul sacru al vieții și iubirea smerită față de semeni, constata Sinodul Bisericii Ortodoxe Române.

Ignorarea preceptelor morale: modelul familiei tradiționale este considerat de unii ca fiind învechit sau perimat. Mulți copii se nasc în afara căsătoriilor, pentru că tinerii preferă să trăiască împreună fără binecuvântare sau unire sfântă în fața lui Dumnezeu și a Bisericii prin Taina Cununiei, fără a-și asuma toate responsabilitățile vieții conjugale și fără a căuta sfințirea vieții prin rugăciune și prin fapte bune.

Fenomenul emigrației, motivat de căutarea în alte țări a unui trai mai bun, este o altă amenințare pentru viața de familie. Plecarea unuia dintre soți în străinătate, pe o perioadă mai lungă, a condus adesea la destrămarea multor familii sau la infidelitate conjugală.

Între părintele plecat peste granițe și copiii săi, legătura de iubire familială slăbește în mod considerabil. Scoși din mediul firesc al familiei, copiii pot avea probleme de ordin afectiv sau pot suferi derapaje sociale, precum săvârșirea unor infracțiuni, deprinderea unor vicii sau patimi, comportamente dăunătoare lor și societății în care trăiesc, avertizează ierarhii Bisericii noastre.

Soluții la aceste probleme găsim în Biserică atât prin programele sociale de sprijinire a celor vulnerabili și aflați în nevoi, cât și prin sfaturile ierarhilor, preoților, părinților și scriitorilor duhovnicești din trecut și din prezent.

Cu toții suntem datori să prețuim familia. Sfântul și Marele Sinod a subliniat faptul că aceste amenințări constituie o mare provocare pentru misiunea Bisericii în lumea contemporană: Biserica Ortodoxă cheamă cu dragoste pe fiii ei și pe toți oamenii de bunăvoinţă să apere fidelitatea față de sacralitatea familiei. (Documentul Sfânta Taină a Cununiei și impedimentele la aceasta § I,11).

Ziua Familiei trebuie sărbătorită într-o atmosferă duhovnicească, prin rugăciune. O altă zi dedicată familiei creștine în Biserica Ortodoxă este și prima duminică după 1 iunie, „Duminica părinților și copiilor”.

Sursa: basilica.ro