17 decembrie – Ziua onomastică a Părintelui Patriarh Daniel
Patriarhul României îl cinstește ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Proroc Daniel, serbat de Biserica Ortodoxă în data de 17 decembrie.
Patriarhul Daniel s-a născut în 1951, în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș, fiind al treilea copil în familia învățătorului Alexie și Stela Ciobotea.
După ce a absolvit studii doctorale de teologie sub coordonarea Părintelui Dumitru Stăniloae la București, apoi sub îndrumarea a doi reputați profesori francezi la Strasbourg, Ilie Ciobotea intra în monahism cu numele Daniel la vârsta de 36 de ani. A îmbrățișat viața monahală în 1987 la Mănăstirea Sihăstria, avându-l ca naș de călugărie pe Părintele Cleopa Ilie.
După trei ani a fost hirotonit arhiereu și a slujit timp de câteva luni ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, devenind din 7 iunie 1990 Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
La Iași, a avut numeroase inițiative de succes atât pe plan pastoral și administrativ, dar și academic. De notat sunt demersurile de consolidare şi restaurare a Catedralei Mitropolitane din Iaşi, fondarea Centrului de Diagnostic şi Tratament "Providenţa". În anul 2008, centrul a devenit primul spital al Bisericii cu o structură avizată de Ministerul Sănătății de 102 paturi.
Din septembrie 2007 este Patriarhul României.
În această demnitate, încă de la începutul misiunii sale, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a asigurat continuarea proiectelor aflate în desfăşurare la acea vreme şi iniţierea unor noi proiecte fără a despărţi Liturghia de filantropie și filantropia de Liturghie, sau opera socială de viața duhovnicească.
Biserica a cunoscut schimbări menite a păstra nealterat duhul de rugăciune şi în acelaşi timp a îmbunătăţi viaţa tuturor.
Cea mai cunoscută dintre realizările actualului conducător al Bisericii noastre este împlinirea unui vechi deziderat al românilor, Catedrala Națională, sfințită la o sută de ani de la Marea Unire.
Părintele Patriarh Daniel a acordat o atenție deosebită predecesorilor, martirilor și sfinților români. În timpul patriarhatului său au fost canonizaţi 33 de sfinţi români. Catedrala Mântuirii Neamului este închinată tuturor eroilor neamului, avându-l ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.
Printre primele inițiative de la București se numără înființarea Centrului de Presă Basilica. Patriarhul Daniel manifestă o grijă deosebită pentru românii din Diaspora, fapt pentru care, la propunerea Preafericirii Sale, Sfântul Sinod a hotărât în anul 2009 adoptarea unei zile dedicate migranţilor români.
Părintele Patriarh a încurajat în mod deosebit activitatea socială în acești ani, Biserica Ortodoxă Română devenind cel mai mare filantrop și având în subordine peste 800 de insitituţii cu profil filantropic.
Patriarhul Daniel a primit joi, 12 decembrie 2019, titlul de cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti.
Cum serbează Patriarhul onomastica
Marți, 17 decembrie 2019, de la ora 9.00, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va săvârși Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, în Catedrala Patriarhală. La ora 11.00, va fi oficiată slujba de Te Deum, în semn de recunoştinţă adusă lui Dumnezeu pentru ocrotirea şi ajutorul dăruite Patriarhului României în slujirea Bisericii Ortodoxe Române.
În continuare, de la ora 12.00, în sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei, se va desfășura un moment festiv în timpul căruia vor fi prezentate mesajele de felicitare. Sărbătoarea oficială a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel este în ziua de 30 septembrie a fiecărui an, data întronizării Preafericirii Sale în demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (30 septembrie 2007).
Sursa: basilica.ro