20.000 de pelerini s-au întâlnit cu Sfântul Ioan cel Nou la Suceava (GALERIE FOTO)
Ziua de 24 iunie, dată în care, în anul 1786, moaştele Sfântului Ioan cel Nou au fost aduse la Suceava de la Zolkiew, reprezintă pentru Bucovina unul dintre cele mai importante evenimente duhovnicești. Şi anul acesta, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou“ din Suceava, îmbrăcată în straie de sărbătoare, a unit ierarhi, preoţi şi credincioşi în rugăciune, în laudă şi în mulţumire aduse lui Dumnezeu şi sfinţilor. Nu mai puțin de 20.000 de credincioşi din întreaga ţară au participat la hramul mănăstirii bucovinene, închinându-se la moaştele Sfântului Ioan cel Nou şi rugându-se de-a lungul procesiunii cu sfintele moaște.
Manifestările prilejuite de hramul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava au început vineri, la ora 05:30, când racla cu cinstitele moaşte ale Sfântului Ioan cel Nou a fost scoasă din biserică şi aşezată în curtea mănăstirii, sub un baldachin special amenajat. Rând pe rând, de-a lungul întregii nopţi, credincioşii s-au închinat şi au sărutat racla Sfântului ce le-a fost de atâtea ori grabnic ajutător, ascultând în acelaşi timp cântările slujbei Privegherii, oficiată de IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi de PS Părinte Macarie al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic al Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou.
Sâmbătă, în ziua marii sărbători, curtea mănăstirii sucevene a prins viaţă, umplându-se ochi de credincioşii veniţi de aproape sau de departe să participe la slujba Sfintei Liturghii săvârşită de IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Părinte Ioachim şi PS Părinte Macarie al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. Alături de soborul de ierarhi, au fost invitaţi părinţi stareţi şi stareţe din toate mănăstirile eparhiei, precum şi oficialităţi centrale, judeţene şi locale. Răspunsurile liturgiice au fost date de Corala Arhiepicopiei.
„A te ruga neîncetat înseamnă a avea gândul la Hristos în tot ceea ce faci”
La finalul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Mitropolit Teofan a rostit cuvântul de învăţătură, în care a subliniat faptul că una dintre principalele virtuți ale Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava a fost aceea de a avea gândul la Hristos în tot timpul vieții lui. Această virtute ar trebui să constituie și țelul vieții fiecărui creștin: „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava atât de mult simțea prezența lui Hristos în interiorul său, fiind îmbrăcat cu El – nu doar prin Taina Botezului, ci prin viețuirea lui cea dreaptă și prin credința lui puternică – încât în momentul în care i s-a pus în față, pe de o parte, să-și păstreze viața, dar să-L trădeze pe Hristos, sau, pe de altă parte, să piardă viața aceasta pământeană, dar să rămână îmbrăcat în Domnul Hristos, n-a avut nici o ezitare în a alege calea cea mântuitoare. Iar țelul nostru, iubiți credincioși, este îmbrăcarea noastră în Domnul Hristos. A te ruga neîncetat nu înseamnă a sta în genunchi 24 de ore din 24, ci a avea gândul la Hristos în tot ceea ce faci, în tot ceea ce grăiești, în orice decizie pe care o iei având mărturie din Scripturi, pentru a afla dacă ești pe calea cea dreaptă. Împlinind acestea, vom percepe prezența lui Dumnezeu în inimile noastre și aerul vieții celei noi, adică îmbrăcarea cu Domnul Hristos”.
Prezent sâmbătă la sărbătoarea de la Suceava fost și Victor Opanschi, secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Culte, care apreciat ridicarea într-un timp foarte scurt a noii clădiri a Centrului Eparhial Suceava, la care o contribuție substanțială a avut-o și Statul: „Această lucrare – noul sediu administrativ – vine să împlinească firesc lucrarea Înaltpreasfințitului Părinte Pimen în folosul Arhiepiscopiei Sucevei și a credincioșilor acesteia. Eu mă bucur să pot spune că Statul Român, prin intermediul instituției pe care o reprezint - Secretariatul de Stat pentru Culte – a putut să sprijine unele dintre importantele lucrări ale Arhiepiscopiei Sucevei, așa cum a sprijinit, în măsura posibilităților, toate proiectele cultelor din România menite să asigure exercitarea în bune condiții a libertății religioase a cetățenilor și totodată să permită cultelor religioase să-și asume pe deplin rolul de actori sociali deosebit de importanți într-o societate cum este cea românească, care are o foarte mare deschidere spre spiritualitate. Vă rog să primiți, Înaltpreasfinția Voastră, respectuoasele mele felicitări pentru împlinirea și desăvârșirea încăi unei lucrări importante – noul sediu administrativ al Arhiepiscopiei pe care o păstoriți cu atâta demnitate și atâta onoare”.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepicop Pimen a mulțumit tuturor celor prezenți și în acest an la sărbătoarea municipiului Suceava: „Mulțumim, în numele meu și al preoților slujitori, Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Teodosie și Preasfințitului Părinte Episcop Macarie. Mulțumim și dumneavoastră, credincioșilor, pentru sprijinul material pe care îl dați săracilor într-un mod discret, conform vorbei «să nu știe stânga ce face dreapta», pentru ajutorul pe care îl dați la biserici, pentru participarea atât de numeroasă la această sărbătoare. Este sărbătoarea dorită de dumneavoastră, de credincioși, și de înaintașii dumneavoastră, în amintirea momentului sosirii sfinteloe moaște la Suceava. A rămas din generație în generație amintirea acestui moment și a faptelor de binefacere pe care credincioșii le-au primit de la Dumnezeu prin rugăciunile Sfântului Ioan cel Nou”.
Pelerinaj cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou pe străzile Municipiului Suceava
După otpustul Sfintei Liturghii, a avut loc pelerinajul cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou pe străzile Municipiului Suceava, în sunet puternic de clopote şi în miros de tămâie şi flori. Au fost purtate cruci, prapuri şi icoanele Sfântului Ioan Botezătorul şi ale Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Racla cu moaştele Sfântului Ioan, purtată pe umeri de preoţi şi credincioşi, a ajuns, pe rând, la la Biserica „Învierea Domnului”, la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, la Biserica „Sfântul Gheorghe” - Mirăuţi, la Biserica „Sfântul Dumitru”, la Biserica „Sfântul Nicolae”, la Catedrala „Naşterea Domnului” - Biserica Naşterii Maicii Domnului, revenind în cele din urmă la mănăstirea care adăposteşte sfintele moaşte de sute de ani.
În timpul procesiunii, credincioşii, mulţi locuitori ai municipiului Suceava, s-au aşezat de o parte şi de alta a străzilor pe unde au trecut sfintele moaşte, iar alţii au privit procesiunea de la balcoanele blocurilor. La fiecare biserică în dreptul căreia racla cu sfintele moaşte s-a oprit, ierarhii au fost întâmpinaţi de preoţii slujitori cu Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce în mâini, iar preoţii au rostit şi câte o rugăciune. Preoţii care au participat la pelerinaj i-au binecuvântat de-a lungul traseului pe credincioşi şi i-au stropit cu agheasmă. La întoarcere, racla a fost aşezată din nou sub baldachinul din curtea mănăstirii, unde va rămâne până ce toţi credincioşii se vor fi închinat Sfântului.
Sărbătoarea de sâmbătă a rememorat mutarea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Cetatea Albă la Suceava. Evenimentul a avut loc în anul 1415, sub domnia şi la iniţiativa domnitorului Alexandru cel Bun. Ulterior, la data de 24 iunie 1589, ele au fost aşezate în noua Catedrală a Sucevei, ctitorită de Bogdan al III-lea şi fiul său, Ştefăniţă, denumită Sfântul Ioan cel Nou, numele sfântului său ocrotitor.