La ediția din acest an au participat 93 de copii de la 13 școli cu acest specific din Buzău, București, Craiova, Cluj, Satu Mare, Vaslui, Galați, Timișoara, Iași, Focșani și Suceava. (În România există în total 14 școli pentru surzi)

Pantomimă și culoare

În drumul spre Putna Sfântului Ștefan, la doar câțiva kilometri, se află „casa” copiilor care nu aud, dar simt și exprimă viața altfel decât ne pricepem noi, cei care auzim. Provin din peste 13 județe ale țării, dar și din Republica Moldova. Au venit aici de mititei, trăindu-și copilăria și adolescența ca într-o mare familie.  

Pentru câteva zile, ei au fost gazdele unei competiții care, potrivit directorului instituției, prof. Mihai Stan, este un bun prilej ca toți copii cu deficiențe de auz din țară să se cunoască, să se împrietenească, să stabilească niște relații deosebite între ei.

Pantomima a fost proba de început. Unii copii au ales să participe singuri, alții în perechi, numărul maxim a fost trei. Expresivitatea mișcărilor și multitudinea de simboluri ale „teatrului mut” au prins contur „La film”, în „Întâlnire cu peripeții” , în „Momente de tandrețe”, în Călătoria” și în „Peripețiile unui ceasornicar”. „Campionul”, „Statuia”, „Păpușa”, și „Curiozitate” au încântat publicul.

La proba de arte plastice, tema aleasă prin tragere la sorți a fost „Vas cu fructe”. După realizarea schiței în creion, elevii au dat culoare fructelor, alegându-și și o nuanță pentru fundal. Privind în coșul fiecărui copil, puteai observa preferința pentru anumite culori calde sau reci, dar și îndemânarea cu care picta fiecare bob de strugure. Prima zi a concursului s-a încheiat cu o drumeție la Putna.

Performanța e rezultatul antrenamentului

Au urmat probele sportive: triatlon (alergare de viteză, săritura în lungime cu elan, aruncarea mingii), tenis de masă și șah.Voința și antrenamentul sunt hotărâtoare în sport, fără ele nu poți face performanță. Atât băieții, cât și fetele au luptat cot la cot pentru a fi mai buni decât în anii precedenți.

În pauzele dintre probe am cunoscut-o pe Bianca, micuța cu flori în păr. E în clasa a III-a, iar pasiunea ei e pantomima. M-a copleșit cu veselia ei și ne-am împrietenit repede. Ne-am plimbat prin toată curtea și mi-a arătat zâmbind poneii. A doua zi și-a chemat toți prietenii, să ne cunoaștem, iar mai apoi m-a însoțit peste tot.

Și Adriana m-a impresionat mult. Cu ochii albaștri și mărunți, cu părul scurt și negru, aștepta pe o bancă. Era puțin tristă că rămăsese singură. Când m-a văzut, m-a rugat să-i fac o fotografie și s-a înseninat. M-a prins cu mânuța ei mică și m-a tras ușor, arătându-mi asfințitul.

„În unitate, noi folosim comunicarea totală”

Pentru a înțelege mai bine situația copiilor cu deficiențe de auz, modul în care sunt receptați în societate și ce anume putem face pentru ei, am discutat cu directorul Grupului Școlar Bivolărie, prof. Mihai Stan.

În această instituție, copiii sunt în internat permanent, doar la vacanțele mari, microbuzele unității îi duc acasă și îi aduc înapoi la școală. Cei care sunt din județ pot merge  acasă la fiecare sfârșit de săptămână. Toți au familie, iar majoritatea provin din mediul rural și au o situație financiară delicată.

„Știm că poate le este dor de acasă, de familie și am încercat să le creăm aici un habitat asemănător cu ce au lăsat acasă: am dezvoltat microferma cu vaci, cai, porci, ponei, sera cu grădină, unde ei desfășoară activități în regim de voluntariat. Care vor să ajute, îi găsim și în seră, și la animale, și în livada de meri și astfel le trece timpul mai ușor”, a afirmat directorul.

Unitatea școlarizează copii cu deficiențe de auz de la ciclul preșcolar până la cel liceal, având și cabinete specializate de terapie educațională a auzului și integrare a copiilor, unde, prin metode și aparate specifice ei exersează emiterea corectă a sunetelor. Deși e greu și traumatizant,  foarte mulți copii, atunci când termină școala, verbalizează și se înțeleg cu auzitorii destul de ușor.

„În unitate, noi folosim comunicarea totală. La început se învață limbajul mimico-gestual pentru a stabili comunicarea între profesor și elev, iar pe parcurs încercăm verbalizarea, pentru ca în acest mod ei să comunice corect cu auzitorii. Așadar, în momentul în care părăsesc școala și se despart de colegi, ei trebuie să poată să se descurce”, a evidențiat prof. Mihai Stan.

„Mulțumirea noastră este când vedem zâmbetele pe fața copiilor”

Majoritatea (90%) dintre copiii de aici au intelectul normal; acest lucru înseamnă că dau examenele de evaluare națională și examenele de bacalaureat. Problema pe care o au copiii este la majoritatea din naștere sau poate fi o surditate dobândită și acest aspect le-a generat o sensibilitate mai crescută.

„Sensibilitatea aceasta s-ar traduce exemplificând câteva situații: sunt foarte corecți, cinstiți, atenți. Dacă le-am promis că mâine mergem undeva, într-o vizită, nu acceptă să le spun că nu mai mergem. Cum, dar ai spus că facem lucrul acesta! Așteaptă ca profesorii să fie la clasă; dacă se întâmplă să am o problemă și întârzii 5-10 min, mă atenționează: ai întârziat, noi rămânem în urmă, trebuia să lucrăm. Sunt niște lucruri pe care, din păcate, nu le-am întâlnit și nu le întâlnesc la cei de la învățământul obișnuit”, a explicat prof. Mihai Stan.

Necesitatea atestării în limbajul mimico-gestual

Din păcate, comunitatea și toate instituțiile statului din orice localitate au puține cunoștințe despre persoanele cu deficiențe de auz. Potrivit directorului, aceeștia nu pot să comunice corect cu ei, mesajele sunt denaturate și nu fac un efort pentru a rezolva această problemă, ci doar apelează rapid la un traducător. Absolvenții școlilor speciale lucrează, își întemeiază o familie, la rândul lor au copii. Pentru toate aceste probleme cotidiene au nevoie de instituții ale statului, pentru fel de fel de documente: la primărie, când se căsătoresc, la biserică și oriunde. În opinia directorului, instituțiile statului nu au persoane potrivite care să comunice cu ei.

„Legea prevede ca la căsătoria a doi tineri cu deficiențe de auz să fie o persoană atestată în limbajul mimico-gestual. Nu avem așa ceva. Am solicitat de nenumărate ori Ministerului Învățământului, Ministerului Muncii și Asociației Naționale a Surzilor să facă niște cursuri și ar fi foarte simplu pentru că toate cadrele didactice din aceste școli cunosc limbajul mimico-gestual, dar nu au un document care să oficializeze această calitate. La noi apelează și Poliția, și Procuratura și Primăria pentru a le traduce ce spun surzii care sunt în situații deosebite de viață”, a afirmat prof. Mihai Stan.  

Altă problemă nerezolvată pe care trebuie să o știe toți oamenii este aceasta: după ce termină școala, nu mai are nimeni grijă de ei. Nu există ateliere protejate și meserii, și sunt multe domenii unde ei ar putea să facă ceva util pentru a-și găsi un rost în viață. Unii reușesc să se integreze având și un servici, alții mai puțin. „Sunt încă foarte multe lucruri de pus la punct și eu mă gândesc că în viitor se vor rezolva”, opinează directorul.

Cum te poți înțelege cu o persoană hipoacuzică?

Cum procedezi însă dacă un copil cu deficiențe de auz îți cere ajutorul pe stradă? Am aflat că întotdeauna poate fi găsită o soluție de comunicare în această situație. Prima condiție e ca cei doi să-și vorbească față în față, mai rar, dacă se poate, iar copiii citesc de pe buze. Citirea labială o stăpânesc la perfecție și astfel înțeleg. Invers, dacă vrea copilul surd să-i spună ceva auzitorului, el arată cu semne. Sunt unii care emit și sunete inteligibile. Dacă nu reușește așa, scrisul e soluția.

Copiii surzi au o reținere în a se exprima, motivând că ei sunt altfel. Însă cu eforturi reușeșc să nu se deosebească de un om normal, în ceea ce privește comportamentul.

Unii dintre foștii absolvenți ai școlii lucrează în străinătate sau în țară. Alții fac și studii superioare. „Avem o studentă la Sibiu la psihologie și doi studenți la Pitești în ultimul an, la teologie ortodoxă și asistență socială. Tot un absolvent de acolo este preot în unitatea noastră. Slujește la bisericuță și predă religia în limbajul mimico-gestual”, a spus prof. Mihai Stan.

Școlarizarea timpurie, o soluție

O greșeală pe care o fac majoritatea părinților care au copii cu deficiențe de auz este să-i țină foarte mult acasă, să nu-i dea la școală. Ei nu-și dau seama cât de mult pierd copiii, pentru că intervenția timpurie este foarte benefică. Perioada de la trei la șase ani mai este numită și „perioada marilor achiziții”, când copilul poate să învețe multe lucruri. Nu este o alegere înțeleaptă ca ei să îl țină acasă, fără să comunice cu nimeni, deoarece e mult mai greu de recuperat ulterior.

În momentul în care medicul l-a asigurat pe părinte că propriul copil are o pierdere de auz, trebuie să ia legătura imediat cu o școală de profil. Dacă se intevine foarte rapid, un implant cohlear (n.r. un mic dispozitiv electronic care îmbunătățește abilitatea purtătorului de a înțelege cuvintele și de a vorbi clar) poate să ajute, dar nu face minuni, potrivit prof. Mihai Stan.

Mulți părinți cred că un implant cohreal rezolvă problema. Copilul surd nu va auzi niciodată ca un om normal. Credem că dacă are proteză auditivă sau implant cohreal aude, dar practic, resturile de auz sunt amplificate de aceste aparate și reușește astfel să se ferească de zgomote, de pericole. Prin educația auzului, el percepe, prin exerciții și repetări nesfârșite, niște semnale electromagnetice. „Când eu îi spun mama, el nu aude așa cum auzim noi, el aude din amplificarea pe care o face proteza un semnal care poate să fie un bruiaj de o anumită intensitate, și, prin niște eforturi mari, să-l deosebească dintr-o sută de alte semnale, ca auzindu-l, să știe că înseamnă mama. Doar realizând aceste corelații: scrisul, citirea labială și semnalul sonor pe care îl aude, el poate să spună că aceasta înseamnă mama”, a explicat prof. Mihai Stan.  

Integrarea în comunitate, miza școlilor speciale

Deși finanțarea e de stat, Grupul Școlar Bivolărie se auto – gospodărește, cultivând cele 25 de hectare de pământ pe care le are în proprietate, dezvoltând ferma proprie și aprovizionând bucătăria cu produse proaspete: lactate, carne, legume. Copiii au gratuitate la toate: masă, cazare, rechizite, îmbrăcăminte etc.

În unele țări, integrarea în comunitate a copiilor cu deficiențe este vizibilă, iar copilul cu orice fel de probleme este îndrăgit la fel ca orice copil.

„La noi există o reticență. Dacă un copil nevinovat are HIV, este bolnav, nu numai că unii părinți nu sunt de acord ca acel copil să fie în clasă cu copilul lor, dar sunt și învățători care nu-l primesc în clasă. Mai avem de lucrat la mentalitate”, a concluzionat directorul Grupului Școlar Bivolărie.

Premii pentru cei mai buni

Momentul premierii câștigătorilor concursului „Comunicăm prin gest, culoare și mișcare” fost cel mai așteptat. Ansamblul „Ciprian Porumbescu” din Suceava i-a bucurat pe toți cei prezenți, creând un moment bucovinean autentic.

„Este un lucru extraordinar că au venit aproape toate școlile de surzi din țară. Organizarea a fost ireproșabilă, copiii s-au simțit minunat. Sunt foarte bune aceste concursuri, pentru că ei încep să se cunoască, să socializeze, să lege prietenii. Toate cadrele didactice și administrative din această unitate par a fi o familie”, a declarat Iulia Dohotaru,  profesor de educație fizică la C.S.E.I. „C. Pufan” din Vaslui.

Cei mai buni elevi au primit medalii, diplome și premii. La pantomimă, câștigătoarea probei a fost Claudia Bortoș (cl. a IV-a) de la Școala Specială pentru surzi nr. 2 din Cluj- Napoca. Cel mai frumos coș cu fructe a fost pictat de Ioana Brijite Nicolae (cl. a VIII-a), de la Școala Specială „Sf. Vasile” din Craiova.

În cadrul probelor sportive, la tenis de masă feminin, pe locul I a fost premiată Georgeta –Marinela Nicioara (cl. VII-a) de la Centrul Școlar pentru Educație Inclusivă. „C. Pufan” din Timișoara. La tenis de masă masculin, Alexandru Teodorescu (cl. a VIII-a) de la Grupul Școlar „Vasile Pavelcu” din Iași a fost cel mai bun.

Ioan – Cristian Ianoșigă (cl. VI-a) de la C.S.E.I. „C. Pufan” din Timișoara a fost cel mai bun șahist, iar la fete, Claudia Băcănașu de la Școala Specială „Sf. Vasile” din Craiova.

La proba de triatlon, Alin-Florin Bratu și Daniela –Alisa Moroiu de la Școala Specială „Sf. Vasile”  din  Craiova au ocupat prima poziție.

La clasamentul pe școli, locul I a fost ocupat de Școala Specială „Sf. Vasile” din Craiova, pe locul II s-a situat Centrul Școlar pentru Educație Inclusivă. „C. Pufan” din Timișoara, iar poziția a III-a i-a revenit Grupului Școlar Bivolărie din Vicovu de Sus.

„Acești copii merită toată dragostea noastră”

„E prima dată când vin la această școală în calitate de conducător de instituție și sunt impresionată de oamenii de aici, de organizare, de condiții și de modul cum s-a desfășurat concursul. Lucrez în învățământul special de patru ani și sunt cei mai minunați copii, cei mai sensibili, cei mai afectuoși, merită toată atenția și dragostea noastră”, a afirmat Monica Filip, directorul Școlii Speciale „Sf. Vasile” din Craiova și profesor de limba română.

Concursul Național „Comunicăm prin gest, culoare și mişcare” de anul acesta a avut numai învingători, fie că ei au urcat sau nu pe podium. Copiii cu deficiențe de auz impresionează pe oricine prin politețea lor (sunt preocupați să nu te supere cumva cu ceva), prin afecțiunea pe care ți-o transmit (atunci când te privesc, întotdeauna îți zâmbesc sau îți ating mâna), prin spontaneitate și multă poftă de viață. Am simțit că ei trăiesc viața cu o mai mare intensitate, dar nu m-am priceput încă să le comunic acest lucru. Cred însă că ei știu asta.

La eveniment au participat Vasile Ilie, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, prof. dr. Maria Liana Mitran, inspector general MECTS, Ioan Halip, inspector școlar pentru Învățământul Special al Inspectoratului Suceava și diverși sponsori, iar președintele comisiei centrale a concursului a fost conf. univ. dr. Alois Gherguț, prodecan al Facultății de Psihologie și Științe ale Educației a Universității „Al. I. Cuza” din Iași.