Absolvenții Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași au depus jurământul de credință

Arhiepiscopia Iaşilor

Absolvenții Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași au depus jurământul de credință

Promoția 2024 a Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași a depus luni, 8 iulie, jurământul de credință față de Biserica Ortodoxă Română, la încheierea studiilor universitare. Momentul festiv a avut loc în această dimineață, la Catedrala Mitropolitană din Iași, în timpul Sfintei Liturghii. La eveniment au fost prezenți Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul le-a transmis absolvenților că aceștia sunt chemați să împlinească făgăduința pe care au făcut-o în cadrul jurământului:

Această zi este o zi de sărbătoare pentru facultatea noastră de teologie, este o zi de sărbătoare pentru dumneavoastră, iubiți absolvenți, pentru că se împlinește această lucrare împreună cu Domnul, în care ați trudit voi înșivă, această lucrare prin care ați dobândit un dar, acela de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu, acela de a fi trimiși ai lui Dumnezeu pentru a fi mângâietori oamenilor și a sluji oamenilor. Slujirea aproapelui, spune Sfântul Sofronie, cuviosul stareț de la Mănăstirea Essex, are „o putere mântuitoare mai mare decât agonisitele acestei lumi, decât cunoașterea acestei lumi”, și slujirea o facem în ceea ce suntem chemați și în ceea ce suntem aleși, precum a spus Domnul Apostolilor Săi „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi” și în această lucrare este o împreună alegere, a voastră și a noastră, ca să slujim în ogorul Domnului, dar și alegerea Domnului care niciodată nu rămâne dator în făgăduințele Sale. Nu întâmplător Facultatea de Teologie se termină cu această făgăduință de a ne însuși acest talant, de a-l păstra curat și de a-l face roditor mai departe.

Tot în timpul Dumnezeieștii Liturghii, după momentul Axionului, teologul Constantin Plescaciuc a fost hirotonit întru diacon de Părintele Mitropolit Teofan, urmând ca în viitorul apropiat să primească Taina Preoției pe seama Parohiei „Acoperământul Maicii Domnului” Schitu Stavnic, Protopopiatul Iași III.

După slujba arhierească, cei 121 de absolvenți ai celor trei specializari de la licență (85 Teologie pastorală, 21 Teologie asistență socială și 15 Artă sacră) au participat, dimpreună cu familiile lor și cadrele didactice, la cursul festiv organizat la Centrul de evenimente „Agora”.

În cadrul festivității au luat cuvântul pr. conf. univ. dr. Cezar-Paul Hârlăoanu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, pr. prof. univ. dr. Ioan C. Teșu, îndrumătorul promoției, Alina Nistor, șefa de promoție, și prof. univ. dr. Conțiu Tiberiu Șoitu, prorector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

În esență pentru voi este un sfârșit de drum, s-a încheiat un ciclu, ciclul studiilor de licență. Este o etapă care se sfârșește și mă gândesc că această etapă naște în mod firesc, în inima și mintea fiecăruia, naște emoție, naște teamă pentru că nu știm ce va urma. Pentru unii va începe o altă etapă, în sensul că veți merge probabil la viața de parohie, veți da examenul de capacitate preoțească, alții vor deveni slujitori ai aproapelui din postura de asistenți sociali, alții îl vor așeza pe Dumnezeu întrupat în icoane pentru a-l transmite celorlalți. Fiecare cu rolul său, dar este un sfârșit. Extrema este dată de faptul că dacă pentru voi, acest curs festiv este un sfârșit, pentru mine este un început. Este prima dată când mă aflu în această postură, de decan al facultății, și cred că în acest moment de sfârșit, de început, în acest moment important, ar trebui ca fiecare dintre noi să ne așezăm înaintea Părintelui Ceresc și să-i cerem exact lucrul acesta: Duhul Sfânt care să ne călăuzească pașii în tot ceea ce facem, spre slava lui Dumnezeu și a Bisericii Sale, a menționat în alocuțiunea sa părintele Cezar Paul Hârlăoanu, decanul Facultății de Teologie din Iași.

Șefii de promoţie, precum și absolvenții cu cele mai mari medii din cadrul eparhiilor componente ale Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, au fost răsplătiți cu daruri atât din partea Arhiepiscopiei Iașilor, cât și din partea centrelor eparhiale ale mitropoliei. De asemenea, toți absolvenţii au primit la final diplome și flori.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a ținut un cuvânt de binecuvântare: 

Să vă dăruiască Dumnezeu putere să stabiliți priorități în viață, iar prioritatea priorităților este aceea de a da loc omului celui dinlăuntru care să-l domine pe cel din afară, ca teologia inimii să dubleze, dar să fie prioritară în fața cunoștințelor. Cuvintele învățate de la Duhul Sfânt să fie prioritare în fața cuvintelor care sunt învățate din înțelepciunea lumii. Prin aceasta și cele asemănătoare, cele dobândite pe băncile facultății și pe care teologia experienței din viață vă vor învăța să vă umple sufletul de sentimentul împlinirii, căci nu e nimic mai trist ca după un anumit număr de ani să simți că nu ești împlinit în sufletul tău, că nu ai desfătare lăuntrică, că nu ai bucurie, veselie duhovnicească. Să aveți bucurie și să fiți purtători de bucurie pentru că oamenii pe care îi veți întâlni așteaptă de la voi în primul rând mângâiere, pentru că și așa suntem destul de debusolați, iar din toate părțile ni se spune că nu se mai poate, că sunt prea mari crizele, că sunt prea multe păcate în noi și în lume. Aceasta o realitate – Facultatea de Teologie vă trimite în contextul societății noastre să împliniți în viața voastră cuvântul Domnului din Scriptură: „Mângâiați, mângâiați pe poporul Meu”, pentru că dacă Biserica nu-i mângâie, nu le oferă argumente pentru optimism și pentru rezistență, atunci cine să o facă? Mulțumire lui Dumnezeu și vouă pentru tot și pentru toate.

Cei care doresc să devină studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, pot participa la Sesiunea de admitere care va începe pe 15 iulie. Mai multe detalii pot fi obținute accesând site-ul www.teologie.uaic.ro/admitere.

Citește despre: