Activităţi deosebite în Parohia "Sfinţii Trei Ierarhi" din Bacău
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, miercuri, 12 august 2015, la Centrul de Cateheză Parohială „Buna-Vestire” al Parohiei "Sfinți Trei Ierarhi" din municipiul Bacău a debutat Proiectul Eparhial „Cateheze în parohii”, prin Centrul catehetic „Sfânta Cuvioasă Parascheva“, din cadrul Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Reprezentantul Centrului Eparhial Roman a fost părintele Daniel-Ionel Marari, care a prezentat cateheza „Sfinţi Mărturisitori Români din temnițele comuniste”, adresând enoriașilor prezenţi cuvinte de îndemn pentru păstrarea sfintelor valori și a credinței creștin-ortodoxe, de sorginte apostolică. A urmat rularea filmului ,,Părintele Arsenie-Omul lui Dumnezeu”, după cum a menţionat pr. paroh Aurel Cârlan. Anul acesta, în Parohia "Sfinţii Trei Ierarhi" s-au derulat o serie de activități cultural-educative, precum şi proiecte cu caracter social-cultural.
Atelierele Şcolii de vară ,,Joc şi creaţie”
În Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău, a fost implementat proiectul Şcoala de vară ”Joc şi creaţie”, ediţia a II-a, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială "Mihai Drăgan” din Bacău. Scopul proiectului este acela de a oferi copiilor participanţi o educaţie non-formală şi informală de calitate, diferenţiată, axată pe descoperirea şi dezvoltarea potenţialului copilului. Proiectul este structurat pe mai multe activităţi distincte: “Micii creştini”, dezvoltare personală, istorie, creaţie literară şi plastică, şah, s.a. Acestea urmăresc atingerea următoarelor obiective: deprinderea tinerilor cu viaţa religioasă, dezvoltarea capacităţii de creaţie literară şi artistică, creşterea încrederii în propriile forţe creative, cunoaşterea istoriei, a valorilor morale şi a vieţii sfinţilor şi a marilor păstori de suflete care sunt modele de jertfă, iubire şi devotament, deprinderea cu viaţa religioasă din comunitatea lor. "La sfârşitul acestor ateliere de vară, copiii şi profesorii implicaţi vor primi diplome şi premii surpriză", a menţionat părintele paroh Aurel Cîrlan.