Activități metodice ale disciplinei religie, la Bacău

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Activități metodice ale disciplinei religie, la Bacău

Perioada sfârșitului lunii mai și începutului lunii iunie 2022 a fost dedicată activităților metodice ale profesorilor de religie din județul Bacău. Acestea s-au derulat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, şi sub coordonarea părintelui Adrian Alexandrescu, inspector de religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău.

Astfel, luni, 6 iunie 2022, s-a desfăşurat la Mănăstirea Tisa Silvestri din judeţul Bacău ultima şedinţă de cerc pedagogic din acest an şcolar a profesorilor de religie din Cercul „Sfântul Nicolae” Bacău Nord. Părintele Mihai Liche, de la Şcoala Gimnazială Tisa Silvestri, a susținut o oră demonstrativă cu tema „Valorile satului românesc, sursă pentru activități nonformale”. Profesorul Nicolae Huiban de la Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun” din Bacău a susținut un referat în care a insistat asupra valorilor satului românesc.

Cercul metodic Bacău Sud s-a întrunit pe 3 iunie 2022, la Școala Gimnazială Cleja. Profesoara Angelica Șarig a desfășurat o activitate în care a valorificat valorile satului românesc, iar referatul întrunirii a fost prezentat de către profesoara Loredana Cojan de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău.

Ședința Cercului metodic „Preot profesor Constantin Leonte”, dedicat liceelor și colegiilor băcăuane, s-a desfășurat luni, 23 mai 2022, la Biserica „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Bacău. Acesta a coincis cu Simpozionul județean „Esențe de viețuire ascetică a sfinților isihaști români pentru rănile lumii contemporane”.

Ședința Cercului metodic „Sfântul Stelian” - Dărmănești, judeţul Bacău, s-a desfășurat pe 26 mai 2022, la Muzeul Școlar Țărănesc, amenajat în fosta Școală Primară Sulița, structură a Școlii Gimnaziale Agăș. Activitatea, ce a readus în actualitate valorile și tradițiile autentice ale satului românesc, a fost susținută de către profesoara Mădălina Alboaie și de către profesorul Claudiu Bobeică.

Întâlnirea profesorilor de religie la ultima ședință de cerc metodic din zona Moinești, s-a desfășurat online. Materialul cu tema „Valorile satului românesc – sursă pentru activități nonformale” a fost prezentat de către profesorul Vasilică Leru de la Școala Gimnazială „General Nicolae Șova” - Poduri.

Tot în format online s-a reunit și Cercul metodic Buhuși, referatul aferent temei lunii mai fiind susținut de către profesorul Dan Grigore. „Sfârșitul anului școlar a adus bogate roade duhovnicești și profesionale pentru profesorii de religie și pentru elevii acestora. Aceste roade care vor fi înmulțite și în cadrul școlilor de vară din parohii și școli”, a amintit părintele inspector Adrian Alexandrescu. Întâlnirile din cadrul cercurilor metodice constituie activități de perfecționare pentru profesori și sunt desfășurate de trei ori pe parcursul fiecărui an școlar.

Citește despre: