Activități metodice ale profesorilor de religie din județul Bacău

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Activități metodice ale profesorilor de religie din județul Bacău

În perioada 14 mai-10 iunie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, sub coordonarea pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu, inspector şcolar de specialitate pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, au avut loc ultimele ședințe din acest an școlar ale cercurilor metodice Bacău Nord, Bacău Sud, Bacău Liceu, Oneşti, Moineşti, Dărmăneşti şi Podu Turcului.

Ședința Cercului metodic de religie pentru liceu s-a desfășurat la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” din Bacău. Cu acest prilej, profesorul Adrian-Viorel Nechita a susținut lecția demonstrativă cu tema „Contribuția Bisericii Ortodoxe la apariția și dezvoltarea învățământului românesc”, la clasa a IX-a E, iar profesoara Cristina Mate a prezentat referatul cu tema „Profilul psiho-pedagogic al profesorului de religie”. Întâlnirea profesorilor de religie din Cercul metodic ”Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti” - Podu Turcului a avut în vedere modul în care îndrumătorul didactic îşi poate eficientiza munca, dobândind o calitate superioară a actului educaţional. La Școala Gimnazială Agăș, structura Sulta, s-a desfășurat ședința Cercului metodic „Sfântul Stelian” al profesorilor de religie din zona Comănești, Dărmănești, Valea Trotușului, sub coordonarea profesoarei Cristina Mihaela Gorbănescu. Tema activității a fost „Viața satului românesc”. În prima parte a activității, profesoara Elena Mădălina Alboaie a pus în valoare tradițiile satului românesc printr-o șezătoare religioasă și populară, evidențiind legătura dintre tradiții și marile sărbători creștine. În partea a doua a activității, grupurile de elevi de la Școala Gimnazială Agăș, coordonați de profesorii Claudiu Bobeică, Ecaterina Rață, Alexandra Gondoș și Vaszi Levente, au susținut un program artistic constând în dansuri și cântece populare și scenete de teatru. Amintim că în cea de-a doua parte a lunii mai s-au desfășurat activitățile metodice aferente cercurilor metodice Bacău Sud și Bacău Liceu, Oneşti şi Moineşti. Activitatea Cercului metodic Bacău Sud, coordonat de profesoara Mihaela Chirica, s-a desfășurat la Școala Gimnazială Răcăciuni, structura Gheorghe Doja. Cu această ocazie, lecția demonstrativă a fost susținută de profesoara Lucica Laslău, iar referatul de către diac. prof. Alin Chiper, activitățile remarcându-se prin dinamism și interactivitate. Ședințele de cerc metodic sunt activități de perfecționare, desfășurate de trei ori pe parcursul unui an școlar, fiind subscrise celor opt cercuri metodice ale judeţului Bacău. (A.V.N., C.C.)

Citește despre: