Activităţi religios-culturale dedicate Sfântului Voievod Ştefan cel Mare
Centrul rezidenţial de îngrijire a persoanelor vârstnice „Sfântul Ştefan cel Mare“ Hârja şi-a cinstit luni, 2 iulie, ocrotitorul.
Centrul rezidenţial de îngrijire a persoanelor vârstnice „Sfântul Ştefan cel Mare“ Hârja şi-a cinstit luni, 2 iulie, ocrotitorul. După cum ne-a relatat pr. Ilarion Mâţă, directorul centrului, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, au fost oficiate Acatistul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi. La aceste slujbe au participat bătrânii internaţi în centru şi credincioşii din parohia Hârja, Protopopiatul Oneşti. Sărbătoarea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare a fost marcată în mod deosebit şi în parohia Uda - Tătăruşi, Protopopiatul Paşcani. De opt ani, în biserica parohială se săvârşeşte Sfânta Liturghie în cinstea marelui domnitor al Moldovei. Grupul vocal parohial „Stephanus Magnus“ al parohiei Uda, coordonat de Răzvan Pintilie, a susţinut un recital de cântece şi poezii dedicate Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. După slujba de mulţumire, copiii au primit câte un dar din partea parohiei Uda. „A devenit o tradiţie a parohiei Uda ca în ziua de 2 iulie să arătăm cinstirea noastră faţă de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. Anul acesta, evenimentele au fost mai însemnate pentru că se împlinesc 20 de ani de la canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română. În anul 2004, tot pe 2 iulie, cu prilejul anului omagial «Sfântul Voievod Ştefan cel Mare - 500 ani de nemurire», a luat fiinţă grupul vocal parohial «Stephanus Magnus», format din copii şi tineri“, a spus pr. paroh Vasile Pintilie.