1. INTRODUCERE


Sfînta Euharistie este cea mai însemnată dintre toate Tainele Bisericii căci prin intermediul ei omul ajunge la punctul cel mai înalt spre care se poate îndrepta strădania sa, unirea cu Dumnezeu în chip tainic „ Hristos rămâne întru noi și noi întru El.“ ( Ioan 6, 56 ) Unirea cu Hristos în Euharistie este și actul de înfăptuire și creștere continuă a relațiilor din lăuntrul unității Bisericii ca trup al lui Hristos, desăvârșindu-se astfel lucrarea începută prin Botez și Mirungere. De aceea, Sfânta Euharistie este prin excelență Taina unității Bisericii. Dacă în celelalte Taine Hristos este prezent în chip nevăzut prin lucrarea Sa, în Euharistie este prezent prin însuși trupul și sângele Său sub chipul pâinii și al vinului. Prin acestă Taină El se dă deplin membrilor Bisericii. „ Euharistia este împlinirea iconomiei iubirii lui Dumnezeu față de oameni și a unirii Sale cu noi. Euharistia ca inimă a Bisericii îi unește pe toți credincioșii cu Hristos Cel ce se jertfește.“ Biserica crește și se înalță prin Euharistie care este mijlocul de realizare și de menținere a Bisericii. Există o corespondență, o dependență și o relație de cauză și efect între trupul lui Hristos care se jertfește pe altar și trupul tainic al Bisericii. De fapt Hristos se jertfește în Euharistie pentru trupul său tainic și pentru fiecare mădular al acestuia. Euharistia este centrul dinamic, sufletul Bisericii, Hristos nu poate fi trăit și simțit în Biserică în afara Euharistiei. Prin intermediul acestei Taine omul se împartășește cu Izvorul harului care este Hristos Domnul. Sfânta Euharistie este Taina încorporării și a creșterii în Hristos, este izvorul vieții spirituale mereu sporite a credincioșilor. În această lucrare voi vorbi despre învățătura și practica cu privire la administrarea Sfintei Euharistii. În primul capitol al lucrării mele voi vorbi despre Sfânta Euharistie ca Taină a încorporării și creșterii în Hristos. Apoi, în al doilea capitol voi vorbi despre Sfânta Euharistie ca izvor al unei vieți spirituale mereu sporite a credincioșilor în vederea spiritualizării lor înțeleasă ca drum spre desăvârșire după asemănarea lui Hristos. Apoi voi vorbi despre roadele duhovnicești ale Euharistiei și în final voi aborda problema împartășirii cu Sfintele Taine în cadrul Sfintei Liturghii și voi vorbi despre deasa sau rara împărtășire.

2. SFÂNTA EUHARISTIE, TAINĂ A ÎNCORPORĂRII ȘI CREȘTERII ÎN HRISTOS


Deplina comuniune cu Hristos, ca mădular al Trupului Său și unitatea tuturor creștinilor în Hristos, și întreolaltă se realizează în Sfânta Euharistie. Prin Euharistie, Hristos este deplin în comunitatea eclezială și în fiecare membru al acestei comunități, iar comunitatea și fiecare membru al acesteia cresc în Hristos care s-a situat în centrul ei și în adâncul de taină al fiecăruia în parte. Euharistia prin pâine și vin simbolizează unitatea mădularelor lui Hristos. Euharistia realizează unificarea noastră sobornicească cu Hristos, și face din noi Biserica sau Trupul lui Hristos extins în umanitatea răscumpărată. Este o unificare personală , care nu numai că ne menține ca existențe personale, responsabile înaintea lui Dumnezeu pentru mântuirea proprie, cât și pentru mântuirea celor împreună cu noi frați în Hristos, ci ne dă posibilitatea creșterii continue. Această unificare personală cu Hristos și întreolaltă săvârșită de Euharistie, care constituie Biserica, ca unitate și comunitate sobornicească, este subliniată de Sfântul Nicolae Cabasila: „Prin Împărtășire, Hristos rămâne întru noi și noi întru El. (Ioan 6, 56) Iar dacă Hristos rămâne întru noi și noi întru El, ce ne mai lipsește, Îl avem locuind în noi, pătrunzând până în măduvă și în mădularele noastre, ba chiar formăm unul și același trup împreună. Îndată după Împărtășanie, trupul sufletul și toate puterile noastre se umplu de Duhul. “ Taina Euharistiei este punctul cel mai înalt spre care se poate îndrepta strădania noastră omenească, căci prin intermediul ei ajungem să ne unim cu Dumnezeu care se unește cu noi în cea mai desăvârșită unire. Același Nicolae Cabasila spune că: „ Hristos este mai înrudit cu noi decât ne sunt părinții noștri, căci prin Sfânta Împărtășanie se face între noi și Mântuitorul o legătură mai strânsă decât cea de zămislire dintre noi și părintii nostrii biologici. Hristos rămâne veșnic între noi, unit cu noi, și ne face tot mai vii și mai tari.“ Pe Hristos îl amestecăm cu toată ființa noastră, îl împrăștiem în tot trupul nostru, El rămâne mereu Capul nostru iar noi mădularele Sale. Dacă legătura noastră cu Hristos este adevărata noastră viață, în aceasta este cuprinsă și cauza împărtășirii nostre repetate cu Hristos euharistic. Fiindcă nimeni nu poate trăi viața Duhului până ce Trupul Domnului nu a prins carne pe oase. „Necesitatea unirii și a împărtășirii tot mai dese cu Hristos euharistic, o simte Biserica însăși în calitatea ei de Trup al lui Hristos, căci prin Euharistie, mai mult decât prin celelalte Sfinte Taine, Biserica își împrospătează unirea și legătura ei de viață cu Hristos“. Euharistia desăvârșește încorporarea omului credincios în Hristos, ca mădular al Trupului Său, Biserica, și extinderea comunitar sobornicească a lui Hristos în cei încorporați prin Botez și pecetluiți de către Duhul lui Hristos în Taina Ungerii cu Sfântul și Marele Mir.

3. SFÂNTA EUHARISTIE, IZVOR
DE VIAȚĂ SPIRITUALĂ

Viața spirituală ce izvorăște în Ortodoxie din credință și din toate actele de cult iradiază din Sfânta Taină a Euharistiei. Iradierea Duhului lui Hristos peste comunitatea adunată și peste darurile aduse de ea este urmarea rugăciunii și unită cu rugăciunea. Toți credincioșii Bisericii beneficiază prin Euharistie de o lucrare a Duhului lui Hristos.
Un motiv pentru care pâinea și vinul aduse de comunitate se prefac în Trupul și Sângele Domnului fără a se pierde chipurile lor, este că acestea sunt mijloace prin care mâncăm și bem arvuna vieții veșnice. Sfântul Ioan Gură de Aur zice că „Hristos ne-a dat putința să ne săturăm de Trupul Lui, ridicându-ne la o prietenie și mai mare și arătându-ne dorul Lui și mai mare, căci nu Se dă pe Sine celor care doresc numai ca să-L vadă, ci ca să-L atingă, să-L mănânce și să se sădească în Trupul lui și să se unească cu El.“
Bunătățile iubirii și ale vieții nesfârșite sunt puse la dispoziția noastră prin Euharistie, căci în aceasta sunt concentrate toate bunătățile și puterile care întrețin viața noastră cerească și eternă. În elementele euharistice este însăși dumnezeirea infinită pusă la dispoziția noastră în mod permanent și începând cu viața pământească. Sfânta Masă este astfel punctul de întâlnire al Bisericii triumfătoare cu cea luptătoare, căci Sfânta Liturghie este pregustare și anticipare a vieții veșnice întru Împărăția lui Dumnezeu pe care o invocă preotul prin cuvintele: „Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh“.
Prin împărtășirea cu Sfintele Taine trupul nostru e ridicat la treapta de Trup al lui Hristos și de aceea este destinat Învierii; trupul nostru se sfințește prin aceasta și prin eforturile noastre de curățire care ne pregătesc pentru primirea Sfintei Impărtășanii, și care se întăresc prin primirea ei. „ Fiecare membru al Bisericii, unit prin Sfânta Împărtășanie cu Hristos, devine mădular al lui Hristos.“ Spiritualitatea Euharistiei nu constă numai în trăirea simplă a unirii cu Hristos, ci într-o unire în curăție, pentru care trebuie să ne străduim înainte și după Împărtășanie, pentru că această unire nu e produsă de Hristos în noi fără efortul nostru. Hristos ne dă nu numai o stare de curăție, ci și o putere de împlinire a acestei curății. Acest înțeles îl au cuvintele rostite de preot înainte de Împărtășire: „Sfintele sfinților“. Această exclamație îi invită să se împărtășească pe cei care s-au străduit prin pocăință pentru primirea lui Hristos, dar le și făgăduiește o viață și mai curată. De aceea, în Ortodoxie credincioșii postesc, se spovedesc, se împacă cu toți cei cărora le-au greșit, și se feresc de orice păcat înainte și mai ales după Sfânta Împărtășanie. „ Acestea sunt tot atâtea acte de înduhovnicire, care dacă se repetă des, îi conduc pe credincioși spre o spiritualitate întipărită adânc în ființa lor, devenită o caracteristică a vieții lor.“ Pentru Biserica Ortodoxă Sfânta Euharistie și-a păstrat întreaga importanță de izvor al unei vieți spirituale mereu sporite, de putere în vederea spiritualizării credincionșilor. Această putere este înțeleasă ca drum spre desăvârșire după asemănarea lui Hristos, întrucât în Euharistie omul se unește cu Hristos, care își trăiește și își prelungește în credincioși actele sale mântuitoare – Întruparea, Jertfa, Învierea.



4. EUHARISTIA – ARVUNA VIEȚII VEȘNICE

Sfânta Euharistie reprezintă încununarea urcușului nostru duhovnicesc, deoarece prin aceasta oamenii se unesc cu Hristos Însuși, izvorul Vieții și al harului, ființa noastră întreagă ajunge pătrunsă de prezența Mântuitorului, devenind astfel una cu El. Toată creația se bucură de o transfigurare liturgică – pâinea și vinul aduse ca prinoase de credincioși primesc o destinație sfântă, căci acestea nu mai sunt simple alimente, ci devin Pâinea Vieții, adica Trupul și Sângele Mântuitorului. Astfel, în Sfânta Liturghie „toată suflarea“ este chemată să laude pe Dumnezeu în stare de recunoștință.
Creștinii nu pot da nimic Creatorului pentru toate darurile cu care Acesta i-a înzestrat; recunoștința este singurul mod prin care putem răspunde Jertfei Mântuitorului. Psalmistul însuși afirmă: „ Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie? Paharul mântuirii voi lua și numele Domnului voi chema“ (Ps 115, 3-4). Din aceste cuvinte se desprinde ideea că participarea la Euharistie este însăși mulțumirea pe care o aducem, iar permanentizarea stării de recunoștință în viața noastră reprezintă în continuare mulțumirea pe care o aducem pentru darul acesta negrăit al Sfintei Împărtășanii. Roadele Sfintei Euharistii ne se determină prin numărul de împărtășiri, ci ele depind de dispoziția sufletească cu care credincioșii primesc Sfintelor Taine. Prin urmare, împărtășirea cu Sfânta Euharistie reprezintă nu numai punctul culminant al spiritualității, ci este în același timp și o răsplată sau un premiu cu care sunt incununați cei care se nevoiesc spre ea cu nevoința cea bună. De aceea Sfântul Nicolae Cabasila sublinia că „ se cuvine ca întru sudoarea frunții să ne câștigăm această Pâine, ce pentru noi s-a frânt și numai pentru ființele cuvântătoare s-a rânduit. S-a poruncit să ne apropiem de această Cină străduindu-ne“ . Pentru a beneficia de roadele jertfei euharistice este necesară împărtășirea de ea. Unul din efectele cele mai însemnate pe care le produce împărtășirea cu Sfânta Euharistie este unirea tainică și reală cu Hristos în mod desăvârșit. Pătrunderea lui Hristos în sufletul nostru sub forma hranei euharistice sporește neîncetat viața noastră cu Hristos în Duhul, sădește în noi puteri noi de viață harică. Așa cum hrana obișnuită prelungește viața, tot astfel hrana euharistică se transformă într-un izvor al nemuririi și al vieții veșnice. Sensul unirii euharistice cu Hristos nu se epuizează numai într-o unire bipersonală, căci Sfânta Euharistie întărește unitatea comunitară pluripersonală. „ Prin împărtășirea personală Hristos ne introduce în marea comunitate euharistică care cuprinde toată făptura transfigurată prin unirea celor cerești cu cele pământești. Unirea euharistică pregătește și arvuna unirii cerești.“ Împărtășindu-ne de plenitudinea dumnezeirii care sălășluiește în Hristos suntem conduși și noi spre desăvârșire prin îndumnezeirea pe care ne-o cumunică El. Euharistia îi integrează pe credincioși în Biserică, iar prin împărtășirea continuă menține apartenența lor la Biserică, căci Euharistia este centrul dinamic, sufletul și nervul Bisericii. Hristos nu poate fi trăit și simțit în Biserică în afara Euharistiei. Prin permanentizarea în ea a jertfei și prezenței tainice a lui Hristos, ea se face centrul de reflux permanent al dragostei lui Dumnezeu față de oameni, forța care îi adună și îi unește pe credincioși în Biserică. „ Hristocentrismul euharistic spre care sunt atrași prin împărtășire credincioșii, ca principiu integrator perihoretic, atrage viața umană a credincioșilor în viața divină a lui Hristos“ . Euharistia formează comunitatea trupului tainic al lui Hristos. De aceea, având în centrul ei Sfânta Euharistie prin care Hristos e permanent prezent, Sfânta Liturghie cuprinde înlăuntrul ei o prezență continuă a lui Hristos, coboară cerul pe pământ, transfigurează și sfințește făptura, anticipează liturghia cerească și ne face să gustăm pe pământ fericirea cerească ce va să fie. Ea desfășoară înaintea noastră priveliștea frumuseților negrăite ale împărăției vieții veșnice.
Sfântul Ioan Gură de Aur vorbește despre Euharistie în modul următor: „ Împărtășirea cu Trupul si Sângele Domnului, deschizând credinciosului porțile Împărăției Cerurilor devine deja aici pe pământ izvor de sfințire și mântuire: Această trapeză este putere pentru sufletul nostru, întărirea inimii, temei pentru încredere, nădejde, mântuire, lumină, viață. Trecând dincolo (în Împărăția lui Dumnezeu,) cu această Jertfă, noi cu o mare îndrăzneală vom intra în locașurile sfinte, ca și cum am fi păziți din toate părțile cu o armă de aur. Dar de ce vorbesc eu de viitor ? Această taină și aici îți face pentru tine pământul cer.“
Așadar, marele Ioan neostenit îndemna poporul lui Dumnezeu așa numitul « ο λαός του Θεού » la o împărtășire continuă spunând :
„ În zadar se face Jertfa în fiecare zi, în zadar stăm în preajma jertfelnicului ; nimeni nu se împărtășește. Acestea vi le spun nu ca să vă împărtășiți pur și simplu, ci ca să vă faceți vrednici. Nu ești vrednic de jertfă, nici de Împărtășire? Dar atunci nu ești vrednic nici de rugăciune. Auzi diaconul care stă și zice : Cât sunteți în penitență rugați-vă ! Toți câți nu se împărtășesc sunt în penitență, ce mai stai? Daca ești dintre cei ce sunt în penitență nu trebuie să te împărtășești, căci cine nu se împărtășește e dintre cei ce sunt în penitență. Pentru ce spune : Apropiați-vă cei ce nu puteți, să vă rugați!, iar tu stai cu insolență ? Iar dacă nu ești dintre aceștia, ci din cei ce pot să se împărtășească, cum de nu te îngrijești să faci așa ? Oare acest lucru nu e nimic pe pământ? Observă rogu-te! Este o masă împărătească, îngeri slujesc acestei mese, e de fața însuși Împăratul, si tu stai gură cască“.
Din pasajul citat mai sus, putem evidenția faptul că Sf. Ioan nu propovăduia o împărtășire cu tainele lui Hristos într-un mod arbitrar, cu nepăsare față de starea sufletească a credinciosului. Ci dimpotrivă, promova o kinonie cu Trupul si Sângele lui Hristos în contextul prezenței unei stări de suflet înrădăcinată în relația agapică cu Hristos. Marele retor antiohian ne mai zguduie cu următoarele cuvinte:
„ Spune-mi: dacă cineva chemat fiind la masă, și-ar spăla mâinele și s-ar așeza, și ar fi gata pentru masă, dar mai apoi n-ar gusta din ea, nu insultă oare pe cel ce l-a chemat? N-ar fi mai bine ca unul ca acesta nici sa nu vină? Așa și tu ai venit, ai cântat împreuna cu toți, ai mărturisit că ești dintre cei vrednici care n-au fost îndepărtați împreuna cu cei nevrednici; atunci cum ai rămas și nu te împărtășești din cele de pe masă? Spui sunt nevrednic. Dar atunci ești nevrednic și de comuniunea în rugăciuni, fiindcă Duhul coboară de sus nu numai asupra celor puse înainte ci și prin cîntările acelea“.








5. CONCLUZII

Din cele expuse in capitolele anterioare reiese că viața creștinului trebuie să fie ancorată în viața Bisericii și în ritmul liturgic imprimat de slujbele care se săvârșesc pentru mântuirea tuturor credincioșilor. Nucleul Sfintei Liturghii este Jertfa Mântuitorului care se dăruiește spre hrană în chip material și duhovnicesc prin Sfânta Euharistie și prin rugăciunea stăruitoare. Astfel, suntem chemați să înțelegem importanța și necesitatea unei apropieri conștiente și permanente de Sfântul Potir, întrucât îndemnul lui Hristos - „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste apropiați-vă!“ – pe care îl auzim la fiecare Liturghie, reprezintă momentul de maximă responsabilitate a creștinului care se prezintă de fapt la Cina cea de Taină.
Prezența noastră la Sfânta Liturghie se justifică în primul rând prin nevoia de a fi în comuniune neîntreruptă cu Hristos. Participarea la rugăciunea de obște a Bisericii culminează în Euharistie, care trebuie să redevină centrul existenței noastre. Cel care se sustrage de la chemarea Domnului se sustrage de fapt de la menirea sa ca și creștin, aceea de a fi hristofor, de a purta cu vrednicie chipul Sfintei Treimi în structura sa duhovnicească. Refuzul însuși de a ne apropia de Hristos pe motiv că nu suntem vrednici ne face deja incapabili să ne pregătim pentru primirea unui asemenea Oaspete, deoarece cel care se simte nepregătit va lua măsuri pentru a „se îngriji de păcatul său“, așa cum zice Psalmistul (Ps. 37, 17), în timp ce acela care consideră că cinstește Sfintele Taine prin distanța pe care o ia față de Sfântul Potir, se lipsește de răsplata celui care își valorifică talanții primiți la Sfântul Botez, prin altele și preocuparea pentru curățirea hainei albe de lumină în care catehumenul se îmbracă atunci când devine creștin.
În practica actuală a Bisericii ne confruntăm cu o criză euharistică, din cauza faptului că nu avem o preocupare reală și permanentă de a ne despătimi – condiție necesară dar și consecință a împărtășirii euharistice cu Hristos. Intrăm astfel de multe ori într-un cerc vicios: nu ne împărtășim pentru că nu suntem vrednici, și nu suntem vrednici pentru că nu ne împărtășim pentru a primi putere să luptăm cu patimile și cu poftele. Altă problemă care s-a înpământenit printre credincioși este obiceiul de a ne împărtăși în afara Sfintei Liturghii. Adesea mulți creștini cer Sfintele Taine pregătite pentru copii și bolnavi când de fapt ei ar fi capabili să participe cu toată ființa la Sfânta Liturghie. Această practică a dus în timp la disocierea Liturghiei de Euharistie în conștiința omului. Faptul că ajunăm duminica și în sărbători pentru a primi anafora ne induce în eroarea de a crede că gustarea acestei pâini binecuvântate este de fapt scopul Sfintei Liturghii. Ar trebui să înțelegem că anafora reprezintă firimiturile care cad de la masa celor care s-au împărtășit. Această afirmație nu este exagerată, deoarece anafora se pregătește chiar din resturile de prescură care rămân după săvârșirea Proscomidiei.
Soluția pentru a reintra în ritmul liturgic și implicit euharistic firesc, ar fi responsabilizarea credincioșilor prin acordarea șansei de a se pregăti cu evlavie pentru primirea Euharistiei la Sfânta Liturghie. Normalitatea care ar trebui să ni se imprime este aceea că nu putem continua nicio clipă fără Hristos, și astfel avem nevoie să ne pregătim mereu, nu doar in posturi sau la termene rigide stabilite într-un mod arbitrar pentru a ne hrăni cu Hristos.
Din perspectivă pastorală este esențială dobândirea acestei conștiințe liturgice și eshatologice corecte. Orice păstor de suflete trebuie să fie pregătit să-și asume răspunderea de a călăuzi permanent, la cerere și la nevoie credincioșii pe calea mărturisirii păcatelor, tocmai pentru a-i face vrednici sau apți de a-l primi pe Hristos euharistic în viața lor. Sustragerea de la această misiune ne face atât ca teologi, cât și ca păstoriți la rândul nostru, nepregătiți pentru venirea Împărăției lui Dumnezeu. Întrucât „nu știm nici ziua, nici ceasul“ (Matei 25, 13) în care ni se va cere socoteală pentru viața trăită pe pământ, ar trebui să purtăm grijă permanent de căderile noastre, căci astfel prin împărtășirea cu Hristos, nu ne vom teme de moartea năpraznică, ci vom avea nădejdea că vom trăi „mai adevărat“ Paștile cele veșnice în Împărăția lui Dumnezeu.