Sfântul Irodion prăznuit la Lainici şi în Poiana Mare

Arhiepiscopia Craiovei

Sfântul Irodion prăznuit la Lainici şi în Poiana Mare

    • Sfântul Irodion prăznuit la Lainici şi în Poiana Mare
      Sfântul Irodion prăznuit la Lainici şi în Poiana Mare

      Sfântul Irodion prăznuit la Lainici şi în Poiana Mare

    • Sfântul Irodion prăznuit la Lainici şi în Poiana Mare
      Sfântul Irodion prăznuit la Lainici şi în Poiana Mare

      Sfântul Irodion prăznuit la Lainici şi în Poiana Mare

    • Sfântul Irodion prăznuit la Lainici şi în Poiana Mare
      Sfântul Irodion prăznuit la Lainici şi în Poiana Mare

      Sfântul Irodion prăznuit la Lainici şi în Poiana Mare

Sfânta Mănăstire Lainici şi-a sărbătorit sâmbătă, 3 mai, cel de-al doilea hram, prilejuit de praznicul Sfântului Irodion, ale cărui sfinte moaşte sunt adăpostite de acest aşezământ monahal. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi locţiitor de Arhiepiscop al Râmnicului, Mitropolitul Olteniei, împreună cu Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, înconjuraţi de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. În aceeaşi zi, Sfântul Irodion a fost prăznuit şi Spitalul de Psihiatrie din Poiana Mare, al cărui ocrotitor este.

Prăznuirea Sfântului Irodion, Luceafărul de la Lainici, a început din ziua de vineri, 2 mai, prin slujba Vecerniei, unită cu Privegherea. A doua zi, dis-de-dimineaţă, IPS Părinte Irineu şi PS Părinte Nicodim au fost întâmpinaţi în Biserica mare a sfintei mănăstiri, rânduită cu hramurile „Izvorul Tămăduirii” şi „Sfântul Irodion de la Lainici”, unde au săvârşit Sfânta Liturghie.

„N-a dat somn ochilor săi somn, nici osteneală genelor sale dormitare”

La finalul slujbei euharistice, IPS Părinte Irineu a subliniat că această sărbătoare duhovnicească reprezintă un eveniment deosebit pentru Mănăstirea Lainici şi pentru întreaga Biserică din Oltenia. „Sărbătorim azi pe Sfântul Irodion, un făcător de minuni, mijlocitor înaintea Lui Dumnezeu şi permanent rugător pentru cei care cred în Mântuitorul Iisus Hristos şi împlinesc cu stăruinţă şi cu nevoinţă poruncile Lui. El a rostit neîncetat Numele Domnului şi L-au chemat totdeauna în ajutor. Din fragedă copilărie a intrat în Mănăstirea Cernica, unde a avut ca stareţ pe nimeni altul decât pe Sfântul Ierarh Calinic. De la dânsul a învăţat să pună mai presus de orice îndemnul Domnului Hristos : «fiţi desăvârşiţi, precum şi Tatăl vostru Cel din Ceruri desăvârşit este!». Aceste cuvinte ale Domnului i-au răsunat în suflet, în inimă, în minte şi în cuget, adăugat în fiecare zi osteneală peste osteneală, ca să ajungă la vârsta bărbatului desăvârşit. Asemenea Psalmistului David, Sfântul Irodion n-a dat somn ochilor săi somn, nici osteneală genelor sale dormitare. Stătea permanent în această meditaţie şi în această cugetare, ca un cer care doreşte la izvoarele apelor, Sfântul Irodion alerga la Sfânta Biserică. La ceas de aleasă prăznuire, îl rugăm aşadar pe ocrotitorul nostru, ca împreună cu toţi cuvioşii din Oltenia, să mijlocească pentru mântuirea sufletelor noastre”, a spus Mitropolitul Olteniei.

La finele Sfintei Liturghii, cei doi arhierei, preoţii, diaconii şi mulţimea credincioşilor prezenţi au purtat în procesiune racla cu moaştele sfântului împrejurul bisericii mari. Prăznuirea Luceafărului de la Lainici s-a încheiat cu tradiţionala agapă frăţească, organizată în trapeza mănăstirii, prin osteneala părintelui stareţ Ioachim Pîrvulescu şi a întregii obşti de călugări.

Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare şi-a cinstit Ocrotitorul

În aceeaşi zi, Sfântul Irodion a fost prăznuit şi Spitalul de Psihiatrie din Poiana Mare, al cărui ocrotitor este. Cu acest prilej, un sobor de preoţi a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica cu hramul “Sfântul Irodion de la Lainici”. În cadrul evenimentului religios a avut loc o procesiune cu icoana Sfântului Ocrotitor, cu plecare de la paraclisul „Sfântul Vasile cel Mare” până la biserica spitalului, la care au participat cadre medicale, pacienţi şi alţi credincioşi. „Sfântul Irodion este un model pentru noi slujitorii, pentru cadrele medicale, pacienţi, pentru fiecare dintre credincioşi. El a dus o cruce, şi fiecare dintre noi avem de dus o cruce. Cuviosul Irodion a fost monah, a simţit această chemare să se retragă din lume, rugându-se lui Dumnezeu pentru noi toţi. La fel şi noi avem datoria să ne ducem crucea, aşa cum ne-a lăsat-o Dumnezeu, fie că suntem sănătoşi sau bolnavi, că avem multe necazuri şi încercări. Iisus Hristos spune, în Sfânta Scriptură: «Cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie, acela nu este vrednic de Mine!»”, a spus în cuvântul de predică părintele Tinel Dudău, slujitor în cadrul spitalului.

Sfântul Irodion de la Lainici, canonizat în anul 2011, a fost declarat un an mai târziu Ocrotitor al Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare, cu aprobarea consiliului de administraţie al unităţii medicale. (Prof. Vasile Gogonea, Gabriela Popescu, Sursa: mitropoliaolteniei.ro)