„Arme care nu ucid: postul şi rugăciunea“

Marţi, 26 martie, în Aula Magna „Mihai Eminescu“ a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, monahia Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de formare şi consiliere „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Iaşi, a susţinut prelegerea cu titlul „Arme care nu ucid: postul şi rugăciunea“. Evenimentul a reprezentat debutul seriei de conferinţe intitulate „Urcuş spre Înviere“ şi organizate de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi, dedicate Postului Mare.

În debutul conferinţei, monahia Siluana Vlad a evocat importanţa înţelegerii contextului în care se desfăşoară lupta duhovnicească: „În această perioadă ne rugăm să ducem lupta cea bună, aşa că înainte să vorbim despre luptă, trebuie să realizăm care sunt combatanţii. Sfinţii Părinţi ne spun că, în viaţa sa, creştinul se luptă cu păcatul. Noi, care suntem Trupul lui Hristos, Biserica, ne luptăm cu puterile vrăjmaşe, care ne îndeamnă şi ne provoacă să păcătuim. Nu diavolul păcătuieşte, ci noi păcătuim. Rolul principal în săvârşirea unui păcat îl are voinţa omului, care se îndreaptă spre păcat prin sugestia diavolului. Este important de ştiut şi faptul că terenul pe care se duce această luptă este întreaga creaţie. Prima formă de combatere a păcatului o reprezintă recunoştinţa faţă de Dumnezeu şi acceptarea realităţii păcatului. Drama omului este faptul că nu se împacă cu gândul că păcatul şi moartea sălăşluiesc în el şi inventează tot felul de metode şi tehnici ca să forţeze legea firii, încercând să sfideze moartea. Lupta înseamnă să alegem mereu viaţa, să Îl alegem mereu pe Hristos. Lupta nu înseamnă să luptăm împotriva diavolului, ci să chemăm permanent viaţa“.

Despre post şi rugăciune, monahia Siluana Vlad a afirmat că „acestea sunt principalele arme pe care le avem în această bătălie, amândouă fiind arme dumnezeieşti. Postul înseamnă aducerea stării noastre lăuntrice într-un stadiu de conştientizare a neputinţei. Atâta timp cât mâncăm, nu mai putem fi conştienţi de neputinţele noastre. Întotdeauna când noi nu primim starea de neputinţă şi nu Îl chemăm pe Dumnezeu să ne ajute să învingem păcatul firii, suntem împinşi să săvârşim lucruri rele, doar pentru a scăpa de răul momentan şi a ne restabili starea de confort. Dacă nu ne obişnuim să Îl chemăm pe Dumnezeu în momente de strâmtorare, mintea noastră găseşte soluţii incorecte, încercând să umple golul lăsat de păcat, dar acest lucru nu se poate face fără Dumnezeu. Rugăciunea presupune invocarea lui Dumnezeu, chemarea numelui Lui. Important nu este neapărat să nu faci un lucru greşit, ci să fii cu Dumnezeu în permanenţă. Chiar în momentul în care cazi, dacă te rogi, Dumnezeu îţi socoteşte ţie ca şi cum ai câştigat lupta. Este foarte important să fii propriul tău observator, fiind atent la momentul în care se înfiripă în mintea ta vreun gând păcătos. Rugăciunea este momentul în care conştientizezi că acel gând sau acea simţire nu te defineşte, nu îţi este proprie, şi Îl chemi pe Dumnezeu să te scape de ea. În momentul în care nu ne-am împlinit vreo dorinţă, de multe ori, ne cuprinde o stare de mânie sau de întristare, ambele fiind semne ale îndepărtării noastre de Dumnezeu“.

În încheiere, monahia Siluana a precizat că „este foarte important ca în momentul în care conştientizăm că L-am alungat pe Dumnezeu prin atitudinea noastră, să Îl rechemăm, ca El să se sălăşluiască întru noi, oferindu-ne răbdare, virtute fără de care nu ne putem numi ai lui Dumnezeu“.

Pe 2 aprilie, diac. asist. univ. dr. Sorin Adrian Mihalache, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi şi secretar general al Centrului de Cercetare Interdisciplinară în Religie, Filosofie şi Ştiinţă al Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, va susţine conferinţa cu titlul „Dincolo de luminile spectacolului lumii“.

De la același autor

Ultimele din categorie