Zeci de persoane de pe ambele părți ale Prutului – elevi și studenți, tineri și vârstnici, militari în rezervă și în termen – au luat parte la manifestările dedicate împlinirii a 108 ani de la reunificarea teritoriului istoric dintre Prut și Nistru cu Țara Mamă. Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu România pentru a forma „România Mare”. Evenimentul aniversar a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfințite, pe un podium amenajat în curtea ansamblului parohial.

Prezent la momentele comemorative, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a oferit domnilor Mihai Mocanu, Petru Roșca și Anatolie Grosu, veterani din Republica Moldova, ordine și distincții de vrednicie și a vorbit despre momentul unirii de la 27 martie 1918:

S-a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru ceea ce s-a întâmplat la 27 martie 1918: Unirea Moldovei de Răsărit, a Basarabiei, cu Țara Mamă, România. Dumnezeu a lucrat sus, iar oameni puternici au lucrat jos. Multă rugăciune, spirit de jertfă, curaj și, mai ales, viziune.

Cred că a fost anul cel mai puternic, cel mai adânc, cel mai înălțător din întreaga istorie a neamului românesc. La începutul anului 1918, România era doar o jumătate din partea de vest a Moldovei, din dreapta Prutului, cuprinzând doar câteva dintre județele de astăzi. Iar la sfârșitul aceluiași an, începând cu Basarabia, continuând cu Bucovina și cu întreg Ardealul, într-un singur an, pornind de la o mică palmă de pământ românesc în care mai subzista România, s-a ajuns la ceea ce cunoaștem astăzi.

La rândul său, Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania a rostit un cuvânt de învățătură, subliniind că ceea ce uimește și astăzi este faptul că, în ciuda tuturor vitregiilor istoriei, sufletul românesc din Basarabia nu s-a stins. El a rămas viu, fiind hrănit dintr-un izvor mai adânc decât istoria însăși – credința în Dumnezeu:

Ceea ce uimește și astăzi este faptul că, în ciuda tuturor acestor vitregii, sufletul românesc de acolo nu s-a stins. A rămas viu pentru că a fost hrănit dintr-un izvor mai adânc decât istoria, și anume credința în Dumnezeu.

În acele vremuri grele, Biserica a fost locul în care limba nu a fost uitată, în care conștiința apartenenței nu s-a pierdut, iar dorul de unitate a fost păstrat ca o lumină nestinsă. În jurul altarului s-a adunat nădejdea, iar rugăciunea a ținut trează inima poporului încercat din acele vremuri.

De aceea, când a venit vremea schimbării, când vechile rânduieli s-au clătinat și istoria a deschis o fereastră neașteptată, ca o bună vestire, Basarabia nu s-a risipit, ci s-a ridicat. S-au adunat acolo oameni ai vremii, dar și oameni ai lui Dumnezeu; s-a constituit Sfatul Țării, s-au rostit cuvinte hotărâtoare și s-au făcut pași care cereau curaj și răspundere.

Însă, mai înainte de toate, s-a înălțat multă rugăciune către Dumnezeu. Pentru că ceea ce urma să se împlinească nu era doar un act politic, o simplă lucrare juridică, ci o lucrare care avea nevoie de binecuvântare. Și toată binecuvântarea vine numai de la Dumnezeu.

Omagiul adus făuritorilor Unirii

În continuare, clericii, autoritățile locale, precum și credincioșii prezenți la eveniment au ascultat o serie de cântece patriotice, susținute de trei coruri din Iași, iar, mai apoi, au participat la o slujbă de pomenire pentru sufletele celor care au votat Unirea Basarabiei cu România, la mormântul lui Ion C. Inculeț, din incinta ctitoriei sale, Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”. Ulterior, s-au depus coroane de flori la bustul semnatarului Unirii, situat în curtea bisericii.

„De azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama sa, România”

La 27 martie 1918, Sfatul Țării a votat, prin vot nominal deschis, în favoarea Unirii cu România. Declarația Sfatului Țării menționa că: „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama sa, România”.

Pentru Unirea Basarabiei cu România au votat 86 de membri ai Sfatului Țării; au fost 3 voturi contra și 36 de abțineri. În numele Sfatului Țării, Declarația Unirii a fost semnată de Ion Inculeț, președinte, Pantelimon Halippa, vicepreședinte, și Ion Buzdugan, secretarul Sfatului Țării.