Sfinții Ioan Botezătorul și Ioan cel Nou de la Suceava, modele pentru tinerii de azi

„Când spunem tânăr, spunem om care dorește libertate, om care este cuprins de entuziasm, om care are mult curaj și, mai ales, multă bucurie. Ce se întâmplă adesea, în viața tinerilor noștri? Căutând libertate fără de margini, cade tânărul în sclavie” - Înaltpreasfințitul Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei

Mii de credincioși din întreaga țară, dar și români din afara granițelor au participat, pe 24 iunie, la hramul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din Suceava. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de peste 30 de preoți și diaconi, în frunte cu Înaltpreasfințitul Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, alături de Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și de Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Teofan a rostit cuvântul de îvățătură, în care a subliniat faptul că tinerii au nevoie de modele pe care le regăsesc, în special, în sfinții lui Dumnezeu – precum sunt Sfântul Ioan Botezătorul sau Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. „Amândoi, în conștiința Bisericii, au rămas și sunt doi tineri care nu s-au rătăcit în întunericul acestei lumi. Pe de o parte, pentru tinerii și tinerele care aleg calea desăvârșirii în sihăstrie – acesta este îngerul în trup, Sfântul Ioan Botezătorul care în post, în rugăciune, în curaj mărturisitor, în singurătate a dobândit Împărăția Cerurilor. Pe de altă parte, pentru cei care doresc să-l slujească pe Dumnezeu în cetate, într-o bună zi să-și întemeieze o familie, îl avem ca și chip de urmat pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Tânăr, inteligent, cu bunăstare, a preferat, creștin adevărat fiind, să părăsească toate averile pe care le dobândise, ca să nu-L piardă pe Hristos Domnul”, a explicat Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Libertatea sau sclavia tânărului

În același timp, a ținut să precizeze și care sunt caracteristicile unui tânăr, care sunt luptele lui în această viață și cum poate fi libertatea greșit înțeleasă. „Când spunem tânăr, spunem om care dorește libertate, om care este cuprins de entuziasm, om care are mult curaj și, mai ales, multă bucurie. Ce se întâmplă adesea, în viața tinerilor noștri? Căutând libertate fără de margini, cade tânărul în sclavie. Sclavie față de trup, față de drog, față de imagini pornografice. Dorind să-și obțină libertatea, devine rob și sclav al păcatului. Dorind tânărul să fie plin de entuziam, dacă este cuprins de robia păcatului, devine un om plafonat, un om rutinat, un om lipsit de viață. Tânărul este definit, de asemenea, prin curaj. Dar, ce curaj sau putere să mai aibă, când păcatul i-a zdrobit toate puterile sale sufletești și trupești? Și, în loc să fie plin de bucurie, devine un om al tristeții. Căci un om al păcatului, un om al poftelor, nu poate să fie plin de bucurie în adevăratul sens al cuvântului”, a atras atenția Înalpreasfințitul Teofan.

La finalul slujbei, deși afară ploua, credincioșii n-au renunțat să se alăture tradiționalei procesiuni cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava pe străzile municipiului.

De la același autor

Ultimele din categorie