Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ din Iaşi a împlinit 150 de existenţă

Educaţie

Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ din Iaşi a împlinit 150 de existenţă

    • Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ din Iaşi a împlinit 150 de existenţă

Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ din Iaşi şi-a sărbătorit în perioada 14-16 ianuarie 2015 „Zilele şcolii“, prilej cu care au fost  omagiaţi atât cei 150 de ani de existenţă, cât şi naşterea poetului al cărui nume îl poartă. În cadrul numeroaselor manifestări desfăşurate, a fost organizată  joi, 15 ianuarie, în Sala mare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri“, o întâlnire omagială, la care au participat reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, ai autorităţilor locale şi centrale, foşti  absolvenţi şi elevi, precum şi Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Evenimentul aniversar al Colegiului Naţional „Mihai Eminescu“ din Iaşi a fost marcat de numeroase activităţi cultural-educative, care s-au desfăşurat atât în instituţia de învăţământ, cât şi în alte locaţii - Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“, Muzeul  „Mihail Kogălniceanu“, Biblioteca Centrală Universitară. Manifestările au debutat miercuri, 14 ianuarie 2015, cu o serie de sesiuni de comunicări ale elevilor, concursuri, dezbateri, conferinţe şi o mult aşteptată lansare de carte a profesorului Gheorghe Baciu, avându-i ca invitaţi speciali pe prof. univ. dr. Florin Platon de la Universitatea „Al. I. Cuza“ şi pe prof. dr. Lăcrămioara Iordăchescu, inspector de istorie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.

Ziua de joi, 15 ianuarie, a stat sub semnul omagierii poetului Mihai Eminescu, prin recitări din opera sa, dezbateri şi ateliere de lucru, dar şi prin depuneri de flori la statuia poetului din Parcul Copou. După-amiază, în Sala mare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri“ a avut loc întâlnirea omagială dedicată  împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea şcolii, unde au fost prezenţi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean Iaşi, ai autorităţilor locale şi centrale, ai universităţilor din Iaşi, dar şi foşti  absolvenţi, părinţi şi, fireşte, actualii profesori şi elevi.

„Vă doresc din tot sufletul să rămâneţi fideli duhului eminescian“

Prezent la eveniment, IPS Părinte Mitropolit Teofan le-a vorbit celor de faţă despre rolul educaţiei şi al şcolii în viziunea poetului Mihai Eminescu: „Educaţia este destinată să-l înveţe pe om ceea ce este bun, drept şi adevărat. Învăţăm pe de rost numele oraşelor de pe pământ, formule chimice, numele speciilor de plante şi animale, şi acest lucru nu este rău, dar şcoala în primul rând este destinată să-l înveţe pe om cum poate fi iubitor de adevăr, îndemânatic a judeca şi priceput a distinge ceea ce este bun şi ceea ce este rău. Iar un om educat nu este neapărat cel care deţine o mulţime de cunoştinţe, ci omul educat în adevăratul sens al cuvântului este omul de caracter şi definit prin moravuri bune, chiar dacă deţine un nivel redus de cunoştinţe. Acestea sunt cuvinte ale poetului nostru naţional. Vă doresc din tot sufletul să rămâneţi fideli duhului eminescian, care dorea oameni de caracter, deschişi spre Dumnezeu, cu ruşine faţă de oameni şi cu ataşament adânc faţă de valorile acestei naţii“.

În cadrul întâlnirii, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“, reprezentat de doamna director Gabriela Săndulescu, a primit diplome şi distincţii aniversare din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, a Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, a Consiliului Judeţean Iaşi şi a Primăriei Municipiului Iaşi.

În cea de-a treia zi aniversară,  ieri, 16 ianuarie, au avut loc activităţi importante la nivelul fiecărei catedre, unele de foarte mare amploare. Dintre acestea, menţionăm simpozionul  judeţean „Lectura în era tehnologiei“ la învăţământul primar, conferinţa motivaţională şi pentru dezvoltare personală  cu participarea extraordinară a academicianului Bogdan C. Simionescu, vicepreşedinte al Academiei Române, dezbaterea cu tema „Între medicina alopată, homeopatie şi medicina tradiţională“ şi concertul „Pe aripile muzicii“, susţinut de Ansamblul vocal-instrumental „Armonia Lucis“  în Aula Bibliotecii Centrale Universitare. Catedra de religie a liceului, prin profesorii Daniela Lupiş şi Anişoara Măgdăliniş, au organizat activitatea „Urmaşii lui Eminescu“, în cadrul Clubului de Iniţiativă Comunitară IMPACT Eminescu.

Citește despre: