Arhiepiscopul Demetrios al Americii: Căsătoria este instituţia sacră dintre un bărbat şi o femeie

8 Mai 2015 11:02 Ortodoxia în lume

Arhiepiscopul Demetrios, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Greceşti din America de Nord a reiterat adevărul căsătoriei mărturisit de Biserică şi practicat de umanitate dintotdeauna.

El a afirmat că Instituţia căsătoriei este o instituţie sacră între un bărbat şi o femeie.

El a adăugat că redefinirea căsătoriei are consecinţe grave pentru întreaga umanitate, într-o declaraţie în faţa Sinodului diocesan al Bisericii Ortodoxe Greceşti a Americii de Nord, din cadrul Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol.

Cu câteva zile înainte, la Curtea Supremă a Statelor Unite, s-au prezentat peste 30 de întâistătători de confesiuni şi credinţe religioase, care reprezintă mai mult de 100 de milioane de oameni din Statele Unite, care şi-au exprimat angajamentul lor comun pentru susţinerea căsătoriei tradiţionale şi a libertăţii religioase.

Scrisoarea deschisă a acestora, intitulată Apărarea căsătoriei şi dreptului la libertate religioasă: reafirmarea unei mărturii comune, a fost adresată tuturor celor care ocupă o funcţie publică în Statele Unite şi a fost dată publicităţii în 23 aprilie.  

Această scrisoare a fost semnată şi de Arhiepiscopul Demetrios, dar şi de Mitropolitul Tikhon, primatul Bisericii Ortodoxe a Americii (OCA).

Ultimele din categorie