(In. 17, 11) Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi.

Pentru că trebuie să fim ca fiii (să devenim una cu Dumnezeu), nu ca Fiul. Noi devenim dumnezei – nu devenim Dumnezeu Însuşi. Noi nu suntem ca Tatăl, ci milostivi ca Tatăl. Şi aşa cum s-a spus, devenind una, aşa cum Tatăl şi Fiul sunt una, vom fi una. Noi vom fi astfel, însă nu cum Tatăl este prin natură în Fiul şi Fiul în Tatăl, ci conform naturii noastre. Şi în acest fel, este posibil pentru noi apoi să fim modelaţi şi să învăţăm cum trebuie să fim una, aşa cum am învăţat de asemenea să fim milostivi. Pentru că lucrurile asemănătoare sunt fireşte una cu alte lucruri asemănătoare. Şi astfel, tot trupul este aşezat împreună în bunătate. Dar Cuvântul este diferit de noi, deşi este la fel ca Tatăl. Şi, prin urmare, pe când Fiul este în esenţă şi în adevăr unul cu Singurul Său Tată, noi – fiind de acelaşi fel cu fiecare (pentru că din unul suntem toţi făcuţi şi una este natura tuturor bărbaţilor şi a femeilor – n.tr.) – devenim una în buna dispoziţia noastră faţă de fiecare (gr. diathesei). Noi avem ca model unitatea naturală a Fiului cu Tatăl. Pentru că El ne-a învăţat blândeţea de la El Însuşi, spunând: învăţaţi de la Mine; că Eu sunt blând şi smerit cu inima (Matei 11, 29). El ne-a învăţat aceasta nu ca să devenim egali Lui (ceea ce este imposibil), ci ca atunci când ne uităm la exemplul Lui, să putem rămâne veșnic blânzi. Deci, de asemenea, aici El doreşte ca buna noastră dispoziţie faţă de ceilalţi să fie adevărată, fermă şi neclătinată, luându-L pe El ca prototip. Şi astfel, El spune, ca ei să fie una cum Noi suntem, a căror unitate este indivizibilă. Şi astfel, când vor cunoaște de la Noi despre acea natură de nedespărțit, vor fi și ei la fel unul cu altul.

(Sfântul Atanasie cel Mare, Discurs împotriva arienilor 3, 25, 20, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)