Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. (Ioan 12, 8) 

Poate de asemenea să fie înţeles şi în acest chip: binele poate fi luat și ca fiind adresat lor, dar nu astfel încât să fie o sursă de nelinişte. Pentru că El vorbea despre prezenţa Sa fizică. Deoarece, din punct de vedere al măreţiei Sale, al iconomiei Sale, al harului Său necuprins cu mintea şi nevăzut, cuvintele Sale sunt împlinite: „Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20). Dar din punct de vedere al trupului pe care şi L-a asumat ca şi Cuvânt al lui Dumnezeu, spune „nu îl veţi avea tot timpul”. Şi de ce aceasta? Pentru că din punct de vedere al prezenţei Sale fizice, El s-a alăturat pentru patruzeci de zile ucenicilor Săi şi apoi, aducându-i până acolo, în scopul de a-L vedea şi nu în cel de a-L urma, S-a ridicat la cer. El este acolo, într-adevăr, stând de-a dreapta Tatălui. Dar El este şi aici, niciodată retrăgându-Și prezenţa Slavei Sale.

În alte cuvinte, din punct de vedere al prezenţei Sale dumnezeiești, Îl avem mereu pe Hristos. Din punct de vedere al prezenţei Sale fizice, le-a fost în chip adevărat spus ucenicilor Săi: „Nu mă veţi avea tot timpul cu voi”. Din acest punct de vedere, Biserica s-a bucurat de prezenţa Sa doar pentru câteva zile; acum Îl are pe Acesta prin credinţă, fără a-L mai vedea cu ochii trupești.

(Sfântul Ambrozie al Milanului, Tratat la Evanghelia după Ioan 50, 13, traducere pentru Doxologia de Alexandra Zurba)