Adevărul despre celulele stem embrionare

Familie

Adevărul despre celulele stem embrionare

Numărul de pacienţi umani care au fost vindecaţi de vreo boală prin folosirea celulelor stem este exact zero.

„Cred că cei mai mulţi dintre oamenii de pe stradă au impresia că celulele stem embrionare, care sunt prezente atât de mult în presă, vindecă pe cineva undeva. Acest lucru este fals. Numărul de pacienţi umani care au fost vindecaţi de vreo boală prin folosirea celulelor stem este exact zero. Nimeni nu a fost niciodată vindecat de vreo boală. Între timp mii, zeci de mii de oameni au fost trataţi în clinici medicale folosind celule stem din cordonul ombilical”.

Aceste cuvinte aparţin unui bioetician catolic faimos, Pr. Tad Pacholcyzk, care este şi gazdă de emisiuni de bioetică la canalul EWTN din Statele Unite. El dezvăluie adevărul din spatele unui nou mit videcător.

Tad este Director al Centrului Naţional Catolic de Bioetică din Statele Unite, este Doctor în neuroştiinţe la Universitatea Yale şi deţine zeci de titluri şi distincţii care atestă expertiza sa în ştiinţele medicale.

Emisiunea sa este o emisiune în care dezbate probleme ale familiei contemporane într-o perspectivă creştină. El explică pe înţelesul tuturor noţiunile fundamentale de etică, cercetare a celulelor stem şi de clonare.

„Afirmaţia de mai sus vă şochează? E mai mult decât atât. Ştiţi de unde vin aceste celule embrionare?" Preotul Tad explică faptul că “embrionul are un strat exterior de celule pe care le putem vedea. Inelul exterior va deveni placenta, structura de ajutor pentru creşterea unui copil. În acelaşi timp, există un grup de cellule care stau în mijlocul embrionului. Aceasta este partea din embrion care va deveni copilul, omul. Ceea ce fac medicii este să extragă în mod violent dintr-un embrion uman viu, în creştere, celulele din interior, pentru a stabili o line celulară embrionică stem”.
De asemenea, cei mai mulţi dintre oameni cred că nu este nicio diferenţă fundamentală între clonarea terapeutică şi colnarea reproductivă. Nimic nu este mai departe de realitate.
Dumnezeu să binecuvinteze familia!
Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://catholic.net

Citește despre: