După trecerea a şapte ani, evlaviosul domnitor Neagoe Basarab (1512-1521), care purtase de grija lui Nifon în timpul neînţelegerilor sale cu Radu cel Mare, a trimis o solie la mănăstirea Dionisiu, ca să ceară pentru o vreme osemintele lui, spre a fi aduse în ţară, „ca să curăţească şi să tămăduiască greşeala Radului Vodă”. Egumenul şi soborul au îndeplinit rugămintea domnului muntean, încât osemintele patriarhului au fost aduse la noi în ţară, fiind primite cu mare bucurie. Au fost puse deasupra mormântului lui Radu cel Mare, făcându-se rugăciuni pentru iertarea lui. Apoi au fost aşezate într-o frumoasă raclă de argint poleit cu aur, împodobită cu pietre scumpe şi cu email - în forma unei bisericuţe cu cinci turle - dăruită de Neagoe Vodă, după care au fost înapoiate mănăstirii Dionisiu. Călugării de aici, adânc mişcaţi de darul domnului român, i-au trimis capul sfântului şi o mână, pe care el le-a dăruit minunatei sale ctitorii de la Curtea de Argeş. Au stat aici până în anul 1949, când au fost duse în Catedrala Mitropolitană, cu hramul Sfântul Dumitru, din Craiova.

La 16 august 1517, a doua zi după sfinţirea mănăstirii lui Neagoe Vodă din Curtea de Argeş, de faţă fiind şi patriarhul ecumenic Teolipt I, a avut loc canonizarea lui Nifon, adică trecerea sa în rândul sfinţilor, prima despre care se ştie că s-ar fi făcut la noi în ţară. S-a hotărât ca pomenirea lui să se facă în ziua morţii sale, adică la data de 11 august a fiecărui an. Să ne rugăm acestui sfânt care a trăit pe pământ românesc şi din ale cărui moaşte o parte se găsesc la Craiova, ca să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru poporul român dreptcredincios, pentru pace şi bună înţelegere între neamuri.

(Pr. prof. Mircea Păcurariu, Sfinţi Daco-Români şi Români, Editura Trinitas, Iaşi, 1994, pp. 94-95)