Memoriile câte unui astfel de om-reflector, cum este Alexandru Ciorănescu, n-au cum să te lase indiferent. El însuși le numește aduceri-aminte și insistă că pentru scrierea lor nu are nicio notiță, niciun semn scris. Poate, cu excepția momentelor pariziene prezentate după venirea comuniștilor la putere, cu anosta administrație diplomatică a momentelor legate de anii ’46, care au date de scriere. De aceea cred că își și intitulează amintirile astfel.

Vorbim așadar despre Alexandru Ciorănescu, Amintiri fără memorie (Editura Spandugino, București, 2019, 415 pg.) O ediție îngrijită și prefațată de Mircea Anghelescu cel care nu oferă doar Cuvântul înainte – Alexandru Ciorănescu și bucuria cărții (pp. 9- 20) – ci și o agreabilă adnotare a textului, acolo unde simte nevoia să ne pună în ordine cunoștințele despre unul sau altul dintre personaje.

Citisem primul volum apărut, cu același titlu la Editura Fundației Culturale Române în 1995 și sperasem la un volum doi. Pe care Ciorănescu îl oferă editorului actualului său volum de memorii în limba română alături de cele înmânate doamnei Voichița Ionescu, editorul celei dintâi editări la Fundații, o excelentă latinistă și specialistă în filologie care, fără îndoială, îi acorda lui Alexandru Ciorănescu siguranța unei cordiale puneri în pagină. De altfel amănuntele nașterii prezentului volumul le citiți în (În loc de) „Notă asupra ediției” (pp. 17- 20).  Nu știu ce să spun că m-a impresionat atât de mult încât, reluând textul, am simțit nevoia să citesc studenților pagini întregi despre formarea unui intelectual în perioada interbelică. Despre fervoarea prin care se asumau cultura filologică pentru a înțelege marea cultură a lumii. Despre orgoliul luminos al unui copil de învățător – care aduce în România, totuși, metodica învățământului pentru persoanele cu dizabilități – care urcă în cunoaștere cu o fermitate remarcabilă.

Recitindu-i poveștile despre biblioteci, lecturi, întâlniri cu oameni remarcabili, eforturile incredibile de a-și găsi calea în literatura comparată constați că ai de a face cu unul dintre cele mai impresionante volume de formare umană. Veți primi vești din altă lume. Care pare în urmă dar care oricând o poți descoperi în formula de realism pedagogic al oricărui om care își ia în serios construcția umană  și intelectuală. Un encicloped, format în istorie, paleografie și arhivistică, ucenic al lui Iorga- surprins cu o acrivie caldă, asemeni unui Avvă de către ucenicul de chilie, intim și fără lingușeli- și un răzbătător al lecturii, doctor în filologie la Sorbona, un cercatore în sensul în care Leopardi desemnează  corăbierii de altă dată peste mările prin care noi nu vom naviga niciodată. S-a luat de la noi, parcă, harul acestei construcții isihaste a culturii. Impresionant prin lecturi și asumări de arhive, un spirit liber, liber și curat în asumări, Alexandru Ciorănescu (1911-1999) va ajunge un nume în literatura comparată, un profesor eminent al Universității din La Laguna unde va conduce o vreme și consiliul științific al unei edituri de prestigiu în editarea unor nume mari din domeniul extrem de select al literaturii comparate. Un idiom științific specific, o vastă cultură a lecturii și o memorie istorică fenomenală, relații inițiate și cultivate pe întregul etapelor vieții fac din Alexandru Ciorănescu un model opus cu totul ingratei modelări culturale ale vremii de acum.

Puținele reflexe de viață particulară, inspirata inserție de istorie personală și istorie propriu-zisă (cu al Doilea Război Mondial și apoi căderea în lume a comunismului), o serie de amănunte interesante asupra lui Cioran sau Brâncuși, Paul Hazard ori asupra multor alți profesori ai Sorbonei și nu numai, fac din volumul de Amintiri fără memorie o introducere în pedagogia pregătirii universitare. Cred că este momentul ca studenții noștri, profesorii ori actorii universitari să reasume astfel de pagini de mărturisire și să reîncarce hardul vocațional. Un mod special de reconstrucție a încrederii în profesor, carte, bibliotecă și muncă, muncă intelectuală, nepripită, asumată prin scris și publicare.

O notă distinctă editării. În ciuda unor rotiri de revenire a unor mici texte, editarea e complexă și asumată. Cred, personal, că pentru un iubitor pătimaș al cărții cum se vădește Alexandru Ciorănescu – în repetate rânduri, definitiv de fapt de fiecare dată – ediția aceasta ar fi un omagiu îmbucurător. La o a doua recitire a volumului am observat că scrie pe pagina de gardă Alexandru Ciorănescu. Opere. 1. Și recunosc că nu pot decât să mă bucur pentru curajul Editurii Spandugino de a ne apropia de omul acesta, incantație a culturii autentice, muncite, asumate universal.  

Sursa: Tribuna.ro