Adunarea Națională Bisericească s-a întrunit sub președinția Patriarhului Daniel

Arhiepiscopia Bucureştilor

Adunarea Națională Bisericească s-a întrunit sub președinția Patriarhului Daniel

Adunarea Națională Bisericească (ANB) s-a întrunit miercuri sub președinția Patriarhului Daniel.

Lucrările au fost precedate de slujba de Te Deum oficiată de Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.

Pe ordinea de zi s-au aflat aprobarea raportului întocmit de Consiliul Național Bisericesc privind activitatea Bisericii în anul trecut, formularea de propuneri pentru dezvoltarea activităților Bisericii și aprobarea execuțiilor bugetare pe anul în curs.

În deschiderea sesiunii în plen, Patriarhul României a constatat că se întrunește cvorum pentru Adunare, prima în actualul format după alegerile de anul trecut, care au constituit componența ANB pentru noul mandat de patru ani.

O noutate a celor mai recente mandate este dată de prezența, în componența ANB, a reprezentanților eparhiilor din vecinătatea granițelor, unde se găsesc teritorii istorice românești.

În plen au fost rezolvate aspecte organizatorice și a fost discutat raportul-sinteză al Consiliului Național Bisericesc pentru anul 2022.

„Este de remarcat că a crescut numărul parohilor din diaspora română și, de asemenea, a crescut numărul botezurilor și al cununiilor. Din nefericire, însă, în majoritatea eparhiilor din țară, au fost mai puține botezuri și mai multe înmormântări, ceea ce înseamnă un declin demografic”, a subliniat Patriarhul României.

Membrii ANB au luat act de valoarea de 69 de milioane de euro a cheltuielilor social-filantropice făcute de Biserica Ortodoxă Română, sumă care nu include și activitatea caritabilă a parohiilor și mănăstirilor.

„Noi, în primul rând, mulțumim tuturor eparhiilor, tuturor donatorilor, sponsorilor care au ajutat atât activitățile social-filantropice ale Bisericii însăși, cât și sprijinul oferit refugiaților ucraineni, care a fost un ajutor umanitar exemplar”, a spus Părintele Patriarh Daniel.

„Sigur, era bine să nu fi avut astfel de ocazii dureroase, dar fiindcă totuși au avut loc, s-a dovedit că poporul român, profund creștinat, este și milostiv. Și această milostivire, această sensibilitate față de omul aflat în suferință s-a exprimat și în dărnicie, în bunătate, în sensibilitate deosebită pentru a ajuta pe vecinii care se află într-o situație foarte dramatică”, a adăugat Preafericirea Sa.

Întrunirea în plen a fost urmată de lucrările pe comisii. S-au întrunit Comisia administrativ-juridică și de validare, care a validat un nou membru, Comisia socială și pentru comunicații media, Comisia culturală și educațională, respectiv Comisia economică, bugetară și de patrimoniu imobiliar.

După lucrările în comisii, au fost prezentate propuneri de activități pentru anul 2023 și au fost aprobate raportul de activitate al Consiliului Național Bisricesc pentru anul 2022 și execuțiile bugetare pentru anul în curs.

Adunarea Națională Bisericească

Adunarea Națională Bisericească (ANB) este organismul central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române pentru problemele administrative, sociale, culturale, economice și patrimoniale.

ANB este alcătuită din câte trei reprezentanți ai fiecărei eparhii, un cleric și 2 mireni, delegați de Adunările eparhiale din țară și din jurul granițelor, pe termen de 4 ani. Ei pot fi delegați pentru cel mult două mandate.

Președintele ANB este Patriarhul, iar ierarhii Sfântului Sinod participă la lucrările Adunării Naționale Bisericești. Atribuţiile ANB pot fi consultate aici.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: