Adesea ne este greu să înţelegem învăţătura primită prin care ne este spus să ne încredem în Dumnezeu şi nu în noi înşine, în eforturile noastre. Privim acest lucru ca şi cum nu ne-am îngriji de noi, parcă suntem dependenţi de pomana şi generozitatea celorlalţi, ne pierdem independenţa şi demnitatea personală. Deci ce înseamnă să ai încredere în Dumnezeu întru totul?

Părintele Paisie spune următorul lucru: „Când credem în Dumnezeu şi ne punem nădejdea în părinteasca Lui grijă şi pronie, noi nu ne mai gândim la noi; în schimb noi ştim că Dumnezeu este conştient de nevoile noastre şi se îngrijeşte de problemele noastre, de la cea mai simplă la cea mai complicată. Singurul lucru pe care trebuie să-l vrem este să permitem iubirii lui Dumnezeu şi dumnezeirii să lucreze în noi. Când avem o asemenea credinţă şi o stare sufletească tainică suntem capabili să vedem minunile lui Dumnezeu, pe Dumnezeu Însuşi, care este mereu aproape de noi în toate împrejurările. Ca să putem trăi acest lucru noi trebuie să respingem orice ajutor lumesc şi să nu ne punem nădejdea în oameni, şi cu inima curată, fără să ne temem de ceva şi încrezători să ne închinăm cugetul lui Dumnezeu. Şi apoi harul lui Hristos va umple imediat sufletele noastre ”.

Dar ce se întâmplă cu eforturile noastre bine intenţionate de a aduna averi materiale pentru a ne asigura un viitor, educaţia copiilor noştri, pensionarea noastră şi aşa mai departe?

Părintele continuă să spună: „Unii oameni au impresia greşită; ei cred că se pot implica şi în treburi lumeşti şi pot fi atraşi şi de situaţii materiale, şi în acelaşi timp să aştepte ajutorul lui Dumnezeu. Ajutorul lui Dumnezeu vine la oamenii care văd acest mod de a strânge cât mai mult în viaţă, ca pe unul distructiv şi că-i leagă prea tare de lucrurile lumeşti. Dumnezeu îi ajută pe ei supunându-i ispitelor şi necazurilor; acestea făcându-i potrivnici lucrurilor lumeşti şi închinându-şi total inimile lui Dumnezeu”.

Am observat acest lucru la o mănăstire locală. Trei călugăriţe au venit din Grecia fără niciun ban, doar cu o mică valiză cu câteva lucruri. Asta s-a întâmplat acum 5 ani. Acum ele trăiesc pe un teren de 100 de ari cu o capelă frumoasă, cu casă de oaspeţi şi o locuinţă pentru 4 sau 5 călugăriţe, fără datorii. În plus au ateliere, o grădină mare şi o mini fermă cu animale. Ele se roagă şi muncesc cu sârguinţă dând prioritate ospitalităţii. Câştigă suficient pentru nevoile de bază din pictarea icoanelor şi vânzarea articolelor religioase celor care vizitează mănăstirea. Maicile nu se îngrijesc de bani ci îşi pun toată încrederea în Dumnezeu.

Un ultim gând de la Părintele Paisie: „Trebuie să ne încredem total în ajutorul lui Dumnezeu ca şi cum ar fi singura cale de a ne despovăra de griji şi necazuri... A avea încredere în pronia dumnezeiască înseamnă să te eliberezi de grija lumească şi să aştepţi ca Dumnezeu să se îngrijească de tine...”