„Ai primit un mesaj pe cord. Îl deschizi?”

Arhiepiscopia Iaşilor

„Ai primit un mesaj pe cord. Îl deschizi?”

Miercuri, 20 noiembrie 2013, începând cu orele 18.30, în Aula Magna a Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi a avut loc prima conferinţă din cadrul postului Naşterii Domnului. Evenimentul a fost organizat de filiala ieşeană a Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români şi i-a avut ca invitaţi pe părintele Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor şi pe poetul Marius Iordăchioaia. Tematica manifestării a fost una amplă, având în centru o informare, urmată de o întrebare: „Ai primit un mesaj pe cord. Îl deschizi?”.

Conferinţa face parte din ciclul de evenimente dedicate postului Naşterii Domnului sub titlul generic „Lumina în peşteri şi în inimi” şi se înscrie în tradiţia Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români de a marca perioadele celor două mari posturi de peste an prin evenimente tematice deosebite. Tema primei conferinţe a fost prezentată ca o adresă directă, provocatoare, ce se îndreaptă către majoritatea covârşitoare a credincioşilor aflaţi între indiferenţă şi curaj. Debutul conferinţei a fost marcat de o scurtă rugăciune, după care părintele Constantin Sturzu a deschis discuţia despre mesajul acestei întâlniri. „Chiar dacă suntem la începutul postului Crăciunului, aş dori să aduc varianta mesajului de «Hristos a înviat», pentru că arată o stare de efervescenţă pascală continuă. Şi aş dori ca mesajul nostru din această seară să fie suficient de puternic astfel încât să ajungă la inimile dumneavoastră. Ca punct de plecare pentru această conferinţă am ales un text scripturistic din Apocalipsă, o carte care nu se găseşte ilustrată în cultul Bisericii, dar care conţine anumite imagini foarte sugestive. În versetul al treilea din capitolul 20 auzim spunându-se: «Iată, Eu stau la uşă şi bat. De va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine». Observăm aici două aspecte: a auzi şi a deschide. E evident că bătaia nu se aude din afară pentru că este o uşă în interiorul nostru şi, aşa cum se vede şi în imaginea pe care o găsim în biserici, clanţa este doar pe partea noastră. Dumnezeu nu poate să deschidă dacă noi nu dorim, acest Dumnezeu Atotputernic pare a fi neputincios atunci când este vorba despre libertatea noastră. El poate fi ţinut la uşă toată viaţa noastă pentru că avem această libertate. Pentru a-I putea da drumul, trebuie mai întâi să auzim, dar de multe ori există atâta hărmălaie în viaţa noastră încât nu mai ajungem să percepem mesajul. Dar, după cum am sesizat de multe ori, cea mai mare problemă pentru om nu este că nu aude glasul, ci pentru că nu deshide uşa din diferite motive. Unul dintre aceste motive este acela că nu avem încredere că am fost făcuţi pentru a fi iubiţi şi nu avem încredere în iubirea lui Dumnezeu”, a afirmat părintele Constantin Sturzu.

„Chiar dacă omul a dorit că fie dumnezeu fără Dumnezeu, totuşi Dumnezeu nu a vrut să fie Dumnezeu fără om”

În continuare, poetul Marius Iordăcioaia a subliniat faptul că este foarte important ca în ortodoxie să începem dialogul cu Hristos cel înviat pentru că noi cu El suntem în comuniune. Pentru a capta atenţia publicului, domnul Marius Iordăchioaia a adus în discuţie o întâmplare din anii ’70, în care un profesor de teologie din Norvegia îşi începea emisiunea de la radio cu fraza: „Bună seara! Vreau să vă spun că în seara aceasta veţi merge la culcare, iar mâine dimineaţă vă puteţi trezi în iad”. „Îmi doresc ca în seara aceasta să înţelegem că miza auzirii mesajului de pe cord este cea mai mare cu putinţă. Pornind de la ceea ce am spus la început, vreau să vă mărturisesc faptul că majoritatea tinerilor cu o anumită acuitate interioară la mesajul spiritual erau foarte atraşi de ocultism. Problema este că întreaga cultură de consum împinge tineretul fie spre zone care ţin de visceral, fie care ţin de ocultism. Dar dacă Hristos va intra în noi, va scoate multe lucruri de acolo. La mijloc este Hristos, iar mesajul Lui este foarte discret pentru că este singurul care respectă libertatea. Deşi tinerii vor să experimenteze din plin libertatea, o caută exact acolo unde libertatea este o făţărnicie, care duce în temniţa cea mai adâncă. Scopul discuţiei noastre din această seară este întărirea în credinţa cea întru Dumnezeu Cel în Treime slăvit”, a menţionat Marius Iordăchioaia. Următorul moment a inclus citirea poeziei intitulate „Telefonul”, prin care autorul Marius Iordăchioaia a dorit să scoată în evidenţă mesajul personalizat al lui Hristos pentru fiecare dintre noi pentru că „poezia este forma cea mai fină şi mai apropiată de înţelegerea modului în care ne caută Hristos”.      

Apoi, cuvântul i-a revenit din nou părintelui consilier Constantin Sturzu, care şi-a exprimat regretul pentru că, de multe ori, noi nu înţelegem că Dumnezeu nu vrea să fie altfel decât cu noi. „Există o idee transmisă în special prin filosofia existenţialistă, care afirmă că omul a dorit că fie dumnezeu fără Dumnezeu, dar Dumnezeu nu a vrut să fie Dumnezeu fără om. Prin aceasta, creştinismul este mai mult decât o religie pentru că este însăşi Viaţa şi însuşi Adevărul. Dacă nu înţelegem acest mod de raportare a lui Dumnezeu la noi, nu am înţeles nimic din rostul chemării noastre. Toate denumirile pe care le dăm iadului se referă la neputinţa noastră de a relaţiona cu Dumnezeu, la refuzul acestei iubiri a Lui”, a declarat părintele Constantin Sturzu.

La final, Marius Iordăchioaia a arătat că oamenii ar auzi mult mai uşor mesajul lui Hristos dacă le-ar păsa mai mult de aproapele. „În contextul lumii contemporane, sunetul discret al lui Hristos este foarte greu de localizat, pentru că viaţa noastră este plină de zgomotul care camuflează neputinţa şi confuzia. Astfel, chemarea lui Hristos în Biserică şi în inima fiecăruia este şi mai greu de auzit, dar prin contrast poate deveni şi mai uşor de receptat pentru că oamenii sunt însetaţi de linişte. Soluţia e înaintea tuturor, însă, din păcate, puţini o văd şi puţini o aud”, a concluzionat poetul Marius Iordăchioaia. În a doua parte a întânirii, cei doi invitaţi au răspuns întrebărilor venite din partea publicului, creându-se un dialog fructuos între conferenţiari şi public.