Tatăl meu, Herbert Klingart, a suferit un atac de apoplexie foarte grav pe 2 noiembrie 1977 şi a paralizat, fiind inconştient timp de cinci zile. În decembrie s-au întrunit doisprezece medici, care au declarat şi au semnat că nu va mai putea merge sau vorbi şi ne-au spus:

- Pregătiţi-vă pentru tot ce este mai rău.

Am luat avionul, m-am dus la San Francisco şi m-am rugat la mormântul Arhiepiscopului Ioan. Datorită lui Boris Troian am primit o prescură, iar soţia lui mi-a dat o podoabă de brad din ciocolată din Criptă şi au pus o hârtiuţă cu numele tatei sub mitra Arhiepiscopului Ioan (o tradiție din vechea Rusie, practicată atunci când oamenii se roagă la mormântul unui sfânt, cerându-I să se roage pentru ei). Curând, tata s-a putut ridica şi starea lui se îmbunătăţea în fiecare zi. De Crăciun l-am adus acasă în vizită, iar în ianuarie deja juca şah şi putea înţelege şi vorbi. I-am făcut fotografii şi le-am arătat medicilor, care au spus că nu pot înţelege şi explica acest lucru, că trebuie să fie o minune... Acum deja merge singur.

Ce noroc că îl avem pe Vlădica Ioan cu noi şi că prin el rugăciunile noastre ajung sus, la Domnul Dumnezeu.

Nonna Katzenstein

(Pr. Serafim Rose, Pr. Gherman Podmoșenski, Fericitul Ioan Maximovici  - viața și minunile, Editura Cartea Ortodoxă, București, p. 198)