Viaţa de obşte, după Sfântul Vasile cel Mare, începe asemenea vieţii Domnului împreună cu ucenicii, cu doisprezece fraţi, nu mai puţini, iar după aceea, precum o sporeşte Dumnezeu, ajunge o adunare de mulţi oameni, alcătuită din una sau mai degrabă din multe limbi. Şi toţi fraţii cei adunaţi în numele lui Hristos [trebuie] să aibă un suflet, o inimă, un gând şi o voire, anume să slujească lui Hristos prin lucrarea dumnezeieştilor Lui porunci şi să-şi poarte sarcina unul altuia, supunându-se unul altuia întru dragostea lui Dumnezeu, având ajutător la acesta pe părintele şi învăţătorul lor, egumenul lăcaşului, care, fiind iscusit întru înţelegerea Dumnezeieştii Scripturi, îi povăţuieşte cu cuvântul şi cu lucrul pe cei ce i se supun întru toate ca Însuşi Domnului, prin tăierea şi omorârea deplină şi desăvârşită a voii şi a părerii lor. Şi nu se împotrivesc nicidecum poruncilor şi învăţăturii lui, dacă vor fi potrivite cu poruncile şi învăţătura lui Dumnezeu, ci se sârguiesc cu toată osârdia să împlinească cu credinţă şi cu dragoste cele poruncite de el, cu frica lui Dumnezeu. Şi toate cele de nevoie ce slujesc la trebuinţa trupului le au de obşte, neavând cu nici un chip nimeni avere deosebită, mişcătoare sau nemişcătoare.

(Sfântul Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești vol. 2, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 140)