Altarul de vară al Schitului „Sfânta Olga”, sfințit de PS Damaschin Dorneanul

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Altarul de vară al Schitului „Sfânta Olga”, sfințit de PS Damaschin Dorneanul

Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, alături de un sobor de preoți și diaconi, a sfințit luni, 11 iulie 2022, Altarul de vară „Acoperământul Maicii Domnului” al Schitului cu hramurile „Sfânta Împărăteasă Olga” și „Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul”.

Acesta se află în zona împădurită a localităţii Izvorul Berheciului, judeţul Bacău, fiind denumit „Poiana Maicii Domnului” de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Târnosirea altarului a fost prilejuită de ziua de prăznuire a Sfintei Olga, cea întocmai cu Apostolii şi luminătoarea Rusiei (11 iulie). Cu acest prilej, s-au binecuvântat lucrările ce reîntregesc ansamblul monahal aflat în sărbătoare. Hrisovul de sfinţire a fost citit de către arhimandritul Pimen Costea, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Răspunsurile la strană au fost oferite de părintele Alexandru Grigoraş, alături de Corala „Sfânta Muceniţă Chiriachi” al Episcopiei Huşilor, dirijată de diaconul Vladuţ Mironescu. Preasfințitul Damaschin Dorneanul i-a îndemnat pe cei prezenţi în cuvântul adresat la mai multă rugăciune, mărturisire, credinţă, jertfă, comuniune şi cuminecare. „Noi am dat lui Dumnezeu pâine şi vin, i-am dat un altar pământesc, făcut din cărămidă şi din zidărie. Dumnezeu ne-a dăruit un altar ceresc, care nu mai aparţine pământului”, s-a explicat Preasfinţia Sa. Ieromonahul Mina Creţu, slujitor în cadrul schitului, a fost hirotesit protosinghel.

Citește despre: