„Am ştiut că fiecare pas duce către o mare Sfântă”

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

„Am ştiut că fiecare pas duce către o mare Sfântă”

Minunile pe care Sfânta Cuvioasă Parascheva le-a săvârşit în viaţa multor oameni sunt răsplătite în aceste zile cu puţin efort din partea pelerinilor.

Tineri şi bătrâni au format rândul răbdării şi al nădejdii că rugăciunile lor vor fi ascultate. „A fost destul de greu să rezist la rândul Sfintei, dar am ajuns cu bine la sfintele ei moaşte pentru că am avut credinţă. În urmă cu un an, o cumnată a descoperit că are cancer. M-am rugat Cuvioasei Parascheva pentru cumnata mea, iar după ce s-a operat nu a mai avut probleme”, a spus Lucia din Dorohoi. „Am stat la rând zece ore, dar a fost foarte frumos. Am ştiut că fiecare pas duce către o mare Sfântă care, prin rugăciunile ei, ne aduce mult folos. S-a meritat atât efortul de a sta la rând, cât şi cel de a veni în Iaşi, pe care îl consider un oraş deosebit. Sunt foarte bucuros pentru că mă aflu în preajma acestei măreţe catedrale ieşene”, s-a exprimat Iulian, un tânăr din Munteni, judeţul Galaţi. „Am venit la Iaşi pentru a mă închina la moaştele Sfintei Parascheva şi pentru a mă bucura de această frumoasă sărbătoare. Cred că este foarte important să o cinstim pe Cuvioasa în ziua ei de pomenire. Voi rămâne în aceste zile la Iaşi pentru a participa la sfintele slujbe dar mai ales la Sfânta Liturghie din ziua de 14 octombrie. De mai multe ori pe an reuşesc să ajung la Catedrala Mitropolitană din Iaşi pentru a-i cere Cuvioase ajutorul pentru că este Ocrotitoarea noastră. Acelaşi lucru îl fac deseori şi copiii mei care s-au stabilit în Iaşi”, a afirmat Anastasia din Botoşani.

Citește despre: