Colecţia Amintiri dintr-o viaţă de om  apărută în această lună la Editura Doxologia adună lucrări pentru o expoziţie retrospectivă de portrete. Îţi lasă impresia că răsfoieşti un album de familie.

Aflăm în ea varii alcătuiri: schiţe, desene, acuarele, pânze mai compuse, tablouri mai ample. Sunt portrete de oameni care, îndeobşte, au însemnat ceva pentru biserică şi pentru societate. Obsevăm cât de preţioşi sunt  în privirea străvăzătoare a lui Dumnezeu aceste persoane prezentate în paginile lucrărilor „de la vlădică până la opincă”.  Învăţăm, cu trecerea anilor, că întâlnirile nu sunt întâmplătoare, că punerea faţă în faţă a unor oameni nu ţine decât foarte puţin de voinţa lor şi că o anumită răbdare a aşteptării poate fi răsplătită, oricât de târziu, cu vederea a ceea ce ar părea imposibil. Simţi că prin aceste încrucişări de drumuri cu diverse persoane îţi vorbeşte Dumnezeu. Din experienţa lor te hrăneşti  şi îţi doreşti să le transmiţi mai departe. Primeşti ceva ziditor, dacă nu chiar salvator pentru sufletul tău.

Minunat este că în paginile colecţiei te poţi întâlni cu sfinţi chiar, nu cu cei din sinxare ci cu cei care vieţuiesc cu tine şi cu mine în această lume şi în acest timp. Vă las să îi descoperiţi singuri prin lectură.

Prima carte a colecţiei Amintiri dintr-o viaţă de om  poartă titlul Mama Olga şi este scrisă de Monahia Florentia Bârdan ce povesteşte: ”Îmi amintesc că odată se terminaseră proviziile de mâncare, bani nu erau ca să se cumpere. Mama Olga a venit plângând în atelierul unde lucram şi ne-a spus să mergem la biserică să ne rugăm cu lacrimi, să ne ajute Maica Domnului, ceea ce am şi făcut. După rugăciune, unele maici au observat că la poarta mănăstirii erau nişte căruţe. S-au dus să vadă ce este. Nişte săteni dintr-o comună mai depărtată se rătăciseră de la drumul care trebuia să meargă către Târg. Aflând că acolo este o mănăstire şi că sunt adăpostiţi copii orfani au descărcat căruţele. Erau cartofi, făină, ulei, zahăr...Toată obştea a plâns de bucurie.”

A doua lucrare din colecţie este despre Mitropolitul Irineu Mihălcescu, scrisă de preotul Paul Mihail care ne mărturiseşte: „Am alergat îndată la Palatul Mitropolitan. Intru în cabinet şi îl găsesc pe Mitropolit în scaun. Îi fac metanie şi îi sărut mâna. Mitropolitul, cu ochii înlăcrimaţi, spuse încetişor să-mi aşez patrafirul şi să citesc rugăciunile Tainei Spovedaniei. Emoţionat, în faţa icoanelor, citesc rugăciunile din Molitvelnicul aflat pe birou şi nu îmi dau seama de ce va urma. Mă cuprinde un fior, vocea mea începe să se stingă şi deodată văd pe Mitropolit căzut în Scaun şi aud cu răsuflarea întretăiată mărturisiri de păcate şi de păreri de rău. În clipa în care în care mi-am dat seama că am devenit duhovnic, am îngenunchiat şi, sărutându-i şi îmbrăţişându-i genunchii, ne-am rugat împreună, apoi l-am susţinut şi aşezat pe Mitropolit pe jilţ. I-am făcut trei metanii şi, primind binecuvântarea Ierarhului, am ieşit lăcrimând..”

În cel de-al treilea volum autoarea Zoe Dumitrescu – Buşulenga ne vorbeşte despre emoţionanta întâlnire cu Arhimandritul Roman Braga. „ Părintele Roman ne arată un model de monah creştin care stârpise din fiinţa sa negaţia însăşi. Păstrător al tuturor rânduielilor legate de instituţiile naţionale, trăind în toată finţa sa continuitatea neamului, Sfinţia sa privea, cu ochiul înrourat de iubire hristică, viitorul românesc ortodox. Fără nicio emfază, dincolo de orice ostentaţie, însufleţit de o smerenie nemaiîntâlnită de noi la un om  atât de cultivat, ne vorbea blând, cu dulceaţă, luminând parcă seara care se lăsase, cu chipul acela care răspândea atâta dragoste şi atâta căldură duhovnicească. Am stat împreună până noaptea târziu şi ne-am simţit înălţaţi şi purificaţi de acea întâlnire. Fusese într-adevăr o întâlnire cu un om a lui Dumnezeu.”.

Vă invit să citiţi această nouă colecţie şi port nădejdea, alături de autori, împlinirii în altă lume a ceea ce a rămas numai pornit aici, a unei împreună locuiri veşnice la loc de tihnită împlinire, ca o adevărată familie creştină.