„Antologia de Mitologie Românească”, lansată la Oneşti
La Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” din Onești, a avut loc miercuri, 4 decembrie 2019, lansarea cărţii „Antologia de Mitologie Românească”, însoțită de jocul interactiv cu jetoane de Mitologie Românească.
Volumul este semnat de profesoara Gabriela Gîrmacea, doctor în Filologie, evenimentul înscriindu-se în manifestările dedicate Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari). Antologia de Mitologie Românească reliefează minunatele mituri românești, punând în valoare prin basme, poeme, definiții și explicații detaliate bogăţia de simboluri şi de personaje, sistemul de coduri culturale, de tradiții și obiceiuri păstrate de-a lungul timpului în satul românesc. Părintele Ioan Bârgăoanu, protopop de Oneşti, a salutat lansarea acestei lucrări, subliniind importanța salvării valorilor culturale și tradiționale ale satului. Cu acest prilej, a avut loc un moment artistic susţinut de grupul de elevi ai Școlii Gimnaziale Larga, comuna Dofteana, şi de Formația „Muguraşii Mănăstireni”.