„Iar cine va răbda până în sfârşit, acela se va mântui”. Dar avem ce răbda? În privinţa asta nimeni nu duce lipsă. Fiecare are un stadion mare în care poate să-şi antreneze răbdarea; înseamnă deci că fiecare are mântuirea la îndemână. Rabdă totul până în sfârşit şi te vei mântui. Trebuie totuşi să rabzi întru cunoştinţă; altminteri, poţi să rabzi şi să nu tragi nici un folos. Mai întâi, se cuvine să păzeşti sfânta credinţă şi să duci viaţă fără pată, după îndreptarul credinţei, iar păcatele ce s-ar întâmpla, să le cureţi numaidecât prin pocăinţă. În al doilea rând, primeşte tot ce trebuie să rabzi ca din mâna lui Dumnezeu, ţinând bine minte că fără voia lui Dumnezeu nimic nu se întâmplă. În al treilea rând, având credinţa că tot ce vine de la Domnul este trimis de El spre binele sufletelor noastre, pentru toate dă mulţumită lui Dumnezeu fără făţărnicie: dă mulţumită pentru necazuri, şi dă mulţumită pentru mângâieri. În al patrulea rând, să iubeşti necazurile, fiindcă sunt mijloace puternice de mântuire şi să te sileşti a înseta de ele ca de o doctorie amară, însă vindecătoare. În al cincilea rând, să ţii minte că atunci când a venit necazul nu îl poţi lepăda ca pe o haină strâmtă: trebuie să-l înduri. Fie că-l înduri creştineşte sau nu, de îndurat tot trebuie să-l înduri; aşa că mai bine să înduri creştineşte. Cârtirea nu izbăveşte de necazuri, ci doar le îngreunează; iar smerita supunere faţă de rânduielile dumnezeieştii Pronii, precum şi inima bună, uşurează necazurile. În al şaselea rând, gândeşte-te ce ar fi însemnat dacă Domnul ar fi vrut să se poarte cu tine după măsura plină a dreptăţii. În al şaptelea rând, mai înainte de toate roagă-te, şi Domnul Cel Milostiv îţi va da tărie a duhului, încât atunci când alţii se vor minuna de necazurile tale, ţie îţi va părea că-i o nimica toată să le înduri.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, pp. 101-102)