Au trecut, cu mila lui Dumnezeu, două săptămâni din noul an. După schimbarea ritmului vieții timp de câteva săptămâni pentru unii sau doar de câteva zile pentru alții, s-a reintrat din plin în obișnuitul situației.
Ne-am reîntors la muncă poate ceva mai odihniți, poate întrucâtva motivați mai puternic pentru a îndeplini ceea ce avem de făcut.
Da, ne-am întors la ceea ce avem de făcut. Ce avem însă de făcut în sensul esențial al cuvântului?
Să depășim criza, spun unii. Să ne păstrăm locul de muncă, răspund alții. Bugetarii speră la salarii ceva mai mari, cel puțin la nivelul celor din iunie trecut. Profesorii analizează noua Lege a educației, sperând în ceva mai bun unii dintre ei, alții contestându-o ca pe o cedare în fața aliaților de guvernare. Iarna grea de până acum câteva zile a bucurat pe unii, i-a îngrijorat pe mulți cu gândul la factura pe care o au de plătit la electricitate sau gaz. Politicienii se zbat pentru admiterea în spațiul Schengen, fac și desfac alianțe, se pregătesc pentru noi confruntări electorale. În Consiliile Județene și Primării se împart bugetele supraviețuirii. Apar meserii noi, de tipul „prezicătorilor“, pentru a mai obține ceva bani la buget sau, mai bine zis, de a dovedi, cu știință sau nu, nivelul la care a ajuns pravoslavnicul neam românesc.
În puține cuvinte, în această zonă se îndreaptă preocuparea majorității românilor la anul 2011 de la Nașterea lui Hristos. Numai că, la o primă vedere, Hristos e greu de găsit în ambianța descrisă.
În pofida acestei prime analize concluzionată în constatarea că Hristos nu-Și găsește locul, El este pretutindeni pentru cei ce au simțire duhovnicească să-L sesizeze. Pustnicul din mănăstire sau sfântul preot dintr-o parohie necunoscută, bătrânul îngenuncheat la rugăciune sau mama cu pruncul în brațe, dascălul, care, în pofida unui salariu imposibil, se prezintă la catedră, întreprinzătorul care depășește obstacole de netrecut și menține locurile de muncă, basarabeanii care se trezesc în număr tot mai mare din somnul siberian sunt cei prin care Hristos Se arată și oferă nădejde de salvare într-o Românie care pare că se scufundă.
Da, există o Românie adâncă, reală, adevărată, concretizată în „cei 7.000 de bărbați care nu și-au plecat genunchii înaintea lui Baal“ (III Regi 19, 18) din vremurile grele de acum. Chiar dacă în jurul nostru aflăm sărăcie, corupție, avorturi și divorțuri, disperare și sinucideri, există totuși o Românie creștină, singura reală și care constituie plămada întregii frământături.
La început de an 2011 constatăm că în noi și în jurul nostru se află atâta „oștire“ care ne împresoară și ne dorește răul. Ne plângem, cădem în deznădejde și strigăm, precum altădată slujitorul lui Elisei proorocul: „Vai, stăpânul meu! Ce să facem?“. Ne este de trebuință curajul, voința, credința de a auzi glasul proorocului: „Nu te teme, pentru că cei ce sunt cu noi sunt mai numeroși decât cei ce sunt cu ei“. Și slujitorul „a văzut că tot muntele era plin de cai și care de foc împrejurul lui Elisei“ (IV Regi 6, 15-17).
Da! Răul este mare; urâțenia este multă; necredința, erezia și superstiția se răspândesc; confuzia câștigă spații noi de manifestare; păcatele contra firii, desfrânarea, avortul și divorțurile macină familia, iar exemplele pot continua arătând cât de mulți sunt dușmanii unei Românii creștine.
Cu toate acestea, „cei ce sunt cu noi sunt mai numeroși decât cei ce sunt cu ei“. Maica Domnului, îngerii și sfinții, Sfintele Liturghii și cele 7.000 de suflete care n-au îngenuncheat înaintea lui Baal constituie focul dimprejurul României care arde toată necurăția.
„Sus să avem inimile!“
„Să mulțumim Domnului!“