Într-un asemenea moment, multe au fost spuse și scrise despre acest eveniment și despre Catedrală. Aşternem în scris câteva reflecții, posibile chei de înțele­gere duhovnicească a ceea ce am trăit împreună în aceste zile, adunați la și în jurul acestui templu ridicat spre slava lui Dumnezeu și spre sfințirea și mântuirea noastră.

Catedrala, rezultatul evlaviei populare

1. Catedrala este rezultatul evla­viei populare. Când se discută despre ridicarea Catedralei, edificiu impresionant pentru lumea ortodoxă și nu numai, mulți se uită la buget, materiale de cons­truc­ție, suportul instituțional al proiectului și altele asemenea. Dar un lucru, poate, este mai puțin subliniat: ridicarea Catedralei a fost posibilă pentru evlavia poporului dreptmăritor. Religiozitatea nea­mului nostru este, comparabilă cu țările occidentale, dar și cu cele din vecinătate, considerabilă. Este vizibilă la marile sărbători care prilejuiesc pelerinaje, dar și în bisericile pline și deseori neîncăpătoare din orașele - și satele nu foarte tare afectate de migrație. Numai un asemenea sentiment popular a făcut ca proiectul Catedralei să nu fie un oarecare „obiectiv”, ci un simbol cu relevanță națională.

Proiectul Catedralei nu a avut o „presă favorabilă”

2. Proiectul Catedralei nu a avut o „presă favorabilă”. Pe cât de asumat a fost de poporul evlavios, pe atât de ten­dențios a fost tratat proiectul Ca­tedralei de o mare parte a mass-mediei și de numeroși lideri de opinie. Și nu numai! Catedrala a devenit, la un moment dat, subiect de protest stradal, de lozinci strigate, speculat politic. S-au scris cărți critice față de proiect, s-au făcut campanii, s-au viralizat piese muzicale ironice, în asemenea fel, încât un cunoscător superficial al patriei noastre și-ar fi închipuit că nimeni din această țară nu-și dorește Catedrala. Ce impresie în­șelătoare! România profundă sus­ți­nea și se ruga, la fiecare Liturghie, pentru Catedrală, în timp ce România de fațadă se dădea într-un trist spectacol care s-a evaporat, iată, precum se topește ceara de la fața focului...

Catedrala nu este o „realizare” izolată

3. Catedrala nu este o „realizare” izolată. Catedrala este împlinirea unui vechi proiect și ideal al Bisericii și societății noastre și, simbolic, încununează și se conectează la ceata de sfinți români a căror canonizare a fost realizată în acești ani din urmă și care continuă. Pleiada de sfinți mucenici și mărturisitori din perioada comunismului, cuvioșii rugători din lavrele din țară sau din Muntele Athos, iată cum toți aceștia au întregit icoana sfinților, aducând multă bucurie celor credincioși. Avem o frumoasă Biserică Biruitoare în cer, iar Catedrala Națională este corespondentul ei în această lume, pentru noi, cei ce formăm Biserica Luptătoare.

Un proiect urmat cu consecvență

4. A fost un proiect urmat cu consecvență. Desigur că cel care a urmat cu hotărâre săvârșirea marelui proiect a fost Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Poate mulți s-au îndoit, văzând opoziția față de Catedrală, că s-ar putea realiza. Poate mulți au considerat că „nu e momentul” sau „nu e cazul”, doar avem atâtea probleme în țară și-n lume. Dar Părintele Patriarh Daniel a avut o viziune istorică și a gândit dincolo de toate acestea. Și numai o asemenea viziune, susți­nută de o hotărâre pe măsură, a făcut ca proiectul să fie dus la final, după atâția ani de tergiversări și dificultăți.

Ofrandă înaintașilor, un dar pentru urmași

5. O ofrandă de mulțumire adusă înaintașilor, un dar pentru urmași. Catedrala al cărei hram principal este „Înălțarea Domnului” (Ziua Eroilor) este o ofrandă, un monument de mulțumire adusă tuturor celor ce, înaintea noastră, s-au jertfit pentru această țară, a celor ce s-au ostenit, cu mic, cu mare, fiecare cu lucrarea și cu jertfa sa, datorită cărora astăzi avem o țară, o națiune, un trecut, o identitate.

Este, totodată, un dar pentru urmași, o moștenire de seamă, care le va oferi prilejul regăsirii de sine și al împăcării cu Dumnezeu. Este asemenea unui far, înălțat pentru cei ca noi, ce ne aflăm departe, pe marea acestei vieți, să nu rătăcim drumul spre casă...