În fiecare an pe 22 martie sărbătorim Ziua Mondială a Apei, prilej de a se vorbi despre elementul esențial care susține viața și implicațiile atât de complexe ale apei în viața noastră, despre necesitatea raționalizării consumului de apă, amintindu-ne că ceea ce pentru noi este o normalitate, pentru mulți semeni de-ai noștri apa este, din păcate, un lux.

Societatea şi însăşi viaţa sunt de neconceput fără apă. În lipsa eipământul nu ar fi decât un pustiu arid, tărâm al foametei şi al secetei, unde oamenii şi animalele ar fi înghițiți de pieire. Nimic nu este mai grav în această lume decât lipsa apei, ea fiind dătătoare de viaţă, fiind intim legată de viaţa omului şi de istoria sa. Sfântul Chiril al Ierusalimului spune că „apa este elementul constitutiv al tuturor lucrurilor”. Lipsa apei înseamnă pustiu; excesul aduce catastrofa. De-a lungul istoriei, milioane de vieţi s-au stins fie din prea puţină apă, fie din prea multă apă. Aşezări omeneşti, oraşe şi state s-au născut şi au dispărut la margine de apă. Civilizații înfloritoare și-au înfrățit existența cu multe cursuri de apă  pe malul cărora omul a trăit, a creat, s-a bucurat, a tânjit, a sperat, iar apoi deși s-a stins din această lume, gustând din „apa cea vie”, sufletul s-a transformat într-un izor de apă care a curs către veșnicie.

Să poposim, chiar și pentru câteva clipe asupra acestui „sortiment” de apă. Ce este această apă vie și ce proprietăți are? Termenul de apă vie îl întâlnim nu doar în dumnezeieștile scripturi, ci și în unele creații literare și chiar în fizică și medicină.

În basmele populare româneşti, apa este cea care dă putere personajelor principale, aflate în luptă cu zmeii, balaurii sau alte făpturi înfricoșătoare care simbolizează răul. Bunăoară, Prâslea, protagonistul basmului Prâslea cel voinic şi merele de aur izbutește să-l învingă pe zmeu, după o luptă înfricoșătoare, numai ajutat de o tânără prințesă, care-i aduce nu cine știe ce poțiune cu proprietăți magice, ci doar apă. La fel, în basmul popular Greuceanu, personajul principal este salvat de corbul curajos care-i aduce, apă dulce, adică apa vie, astfel încât, Greuceanu capătă forță supranaturală care-i va conferi o putere neobișnuită încât reușește să-l  bage până la brâu în  pământ pe dușman. În Povestea lui Harap-Alb scrisă de Ion Creangă, fata împăratului Roș repune capul lui Harap-Alb la loc, îl înconjura de trei ori apoi îl stropește cu apa vie, si atunci Harap-Alb îndată învie. Ba, în unele creații literare apa este prezentată drept simbol al genezei ca în basmul  Făt Frumos din lacrimă scris de Mihai Eminescu. Născut prin minunea lui Dumnezeu, din lacrima Maicii Domnului, Făt Frumos va cunoaşte de fapt, două naşteri divine: prima, a venirii pe lume din lacrima fecioarei, iar a doua, din porunca lui Dumnezeu, care regenerează izvorul din nou în făptura omenească la rugămintea Sfântului Petru. Mihail Sadoveanu vorbește chiar despre Împărăția apelor, o lume tainică, în care apa vorbește, devine prietenă și sfetnic omului. În Fântâna tinereţii a lui Sadoveanu, din izvorul de sub arcul stâncii, cu o lumină de aur la baza lui, şerpuieşte o apă blândă din care dacă cineva bea, devine din nou tânăr. Iubirea de viaţa pământească neîmplinitoare a fericirii, a determinat-o pe bătrâna Glafira să bea prea multă apă astfel încât ea nu a revenit la vârsta tinereţii aşa cum şi-ar fi dorit, ci la cea a copilăriei, pierzându-şi rostul vieţii liniştite de până atunci.

Frumoase scrieri avem în literatura română! Unele conțin fine trimiteri la învățătura Bisericii referitoare la apa cea vie.

Știința a împrumutat din Sfânta Scriptură termenul de apă vie. Apa cu un conținut scăzut în deuteriu sau „apa vie", cum i se mai spune, e un adevărat leac natural folosit în tratarea multor afecțiuni și este rezultatul muncii de aproape doua decenii a unor fizicieni romani care au descoperit noi proprietăți vindecătoare ale apei. La Institutul National de Cercetare-dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice din România aceasta apă se produce încă din anul 1986. Descoperirea a adus cercetătorilor romani 5 medalii de aur si 3 de argint la saloanele de inventică de la Bruxelles, Geneva, Londra și Budapesta. În prezent, e folosită la tratarea pacienților în clinici din Ungaria, Japonia, SUA, Germania și în România.

Însă cheia ce ne deschide înțelesul profund al noțiunii de apă vie ni-l oferă cuvintele sfintelor scripturi. Sfântul Apostol Ioan prezintă pe Duhul Sfânt ca fiind drept apa cea vie. Lucrarea harului divin care deretică păcatele omului prin căință, şi devine izvor de sfinţenie şi de fapte bune, aceasta este apa cea vie. Ea stăvilește seceta sufletului sărac, prin apa Botezului şi prin lacrimile pocăinţei, pentru a întreține apoi virtuţile sfinte ale vieţii creştine. Apa cea vie este așadar, simbol al harului, şi un izvor de care se vor împărtăşi cei care se vor învrednici de viaţă veşnică, de împărăţia cu Hristos în veci, ale căror fapte vor fi scrise în cartea vieţii (Apocalipsa 21, 6). Pesemne că din acest izvor cerea bogatul nemilostiv săracului Lazăr ca să-și înmoaie degetul și să-i potolească văpaia focului din iad. Izvorul apei vieții nu poate fi decât Dumnezeu Cel în Treime închinat, numit şi Începutul şi Sfârşitul a tot ce a creat El. Izvorul apei vii este şi Mântuitorul Hristos, precum Însuşi spune: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine... râuri de apă vie vor curge din pântecele lui (Ioan 7, 37-38). Apa cea vie pe care ne-o dăruiește Hristos Domnul este în același timp și cuvântul lui Dumnezeu din Sfintele Evanghelii, o apă vie și pururea înnoitoare prin lucrarea Duhului Sfânt.

De aceea să trudim, fără a cunoaște odihnă, precum fântânarii odinioară care răscoleau măruntaiele pământului pentru un izvor de apă și să căutăm apa cea vie din cuvintele dumnezeieștilor scripturi sau revărsată prin Sfintele Taine ale Bisericii căci Însușii Domnul nostru Iisus Hristos ne încredințează că „…cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va înseta in veac, si apa pe care i-o voi da, se va face într-nsul izvor de apa care curge spre viața veșnică.”