Într-un ziar am citit o știre ciudată. O barcă de pescari, apucată de valuri, a fost târâtă în largul mării. Pescarii s-au ținut contra valurilor, au avut și merinde, dar pe urmă au murit de sete în mijlocul apelor mării, pentru că apele acestea sărate nu astâmpără setea.

Așa e și cu sufletul nostru. Putem avea toate bunurile, toate averile și plăcerile acestei lumi; ele nu astâmpără setea sufletului și nu dau fericirea sufletului. Înconjurat de bunuri lumești, sufletul moare de foame și sete dacă nu i se dă pâinea și apa lui cea adevărată. Sufletele noastre flamânzesc după pâinea Ta cea „din cer” și după apa Ta „cea vie”. Dă-ne, Doamne, și nouă această pâine și apă! Adu-ne neîncetat aminte că lumea aceasta n-are nicio coajă de pâine și niciun picur de apă pentru sufletele noastre!

(Preotul Iosif Trifa, Mai lângă Domnul meu, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2003, p. 67)