Viața Părintelui Iosif Trifa
Părintele Iosif Trifa este cunoscut mai ales ca fondatorul asociației „Oastea Domnului”.
Părintele Iosif Trifa s-a născut în ziua de 3 martie 1888, în satul Certege, în județul Turda, în familia unor creștini simpli, anume Dimitrie și Ana, ca cel de-al patrulea copil, din cei șase ai familiei; pruncul Iosif a fost botezat în ziua de 6 martie 1888.
Copilăria
Împlinind vârsta potrivită, în anul 1895, tânărul Iosif merge la școala din satul natal, unde pune început studiilor. Mai apoi, în anul 1900, el va merge la Școala Generală din Beiuș, iar mai apoi, în anul 1907, se înscrie la Seminarul Teologic din Sibiu.
La finalizarea studiilor, în anul 1910, tânărul teolog Iosif Trifa este numit învățător în comuna Vidra de Sus (astăzi Avram Iancu), din județul Alba. Peste numai un an, el se va căsători cu tânăra Iuliana, iar mai apoi va fi hirotonit preot, pe seama localității Vidra.
Familie și slujire
În anul 1912, în familia părintelui Trifa se naște primul copil, Olimpia, care nu va trăi însă decât un an. Mai apoi, în anul 1914, va veni cel de-al doilea copil, Gheorghe, care și acesta moare la numai un an distanță. În anul 1916 cei doi vor dobândi un al treilea copil, botezându-l tot cu numele de Gheorghe, acesta din urmă supraviețuind. În anul 1918, cei doi vor fi binecuvântați cu un alt copil, anume pe Augustina.
Sfârșindu-se războiul, bolile și epidemiile încep a secera nenumărate vieți din rândul oamenilor de rând. Din cauza acestor boli, atât soția, Iuliana, cât și fiica, Augustina, vor trece la Domnul. Părintele Iosif Trifa rămâne alături numai cu băiețelul său, Gheorghe Titus, în vârstă de doar trei ani.
Începând cu anul 1919, părintele Iosif va începe să scrie și să publice numeroase materiale duhovnicești, colaborând cu o mulțime de reviste și ziare ale vremii. În anul 1920 îi va fi publicată, la Arad, prima carte de tâlcuiri și predici, numită „Spre Canaan”.
„Lumina satelor”
În anul 1921, părintele Iosif Trifa este chemat la Sibiu, de către mitropolitul Nicolae Bălan. Aici este rânduit duhovnic, la Academia Teologică. La numai un an distanță, în anul 1922, Mitropolia Sibiului va hotărî să înființeze o revistă bisericească, numită „Lumina satelor”; la conducerea acesteia, ca redactor prim, va fi rânduit părintele duhovnic Iosif Trifa.
În noaptea de Anul Nou a anului 1923, la inițiativa părintelui Iosif Trifa, ia naștere mișcarea bisericească „Oastea Domnului”. Peste doi ani, părintele pleacă într-un pelerinaj în Țara Sfântă, împreună cu peste o sută de alți credincioși.
Suferințe și împotriviri
În anul 1927, părintele Iosif Trifa se îmbolnăvește grav, în același an suferind o primă operație grea. Peste trei ani, în anul 1930, el va fi internat iarăși, vreme de aproape un an, într-un spital din Geoagiu. În anul 1933, o echipă de medici îl vor trimite pe părintele Trifa la un spital din localitatea Davos, Elveția. Operația nu va fi însă una reușită, drept pentru care, întors în țară, el va fi iarăși internat la spitalul din Geoagiu. Operațiile vor urma, una după alta (în număr de opt), prin Sibiu și Brașov, vreme de alți câțiva ani.
În anul 1935, Mitropolia din Sibiu întocmește un dosar de caterisire pe seama părintelui Iosif Trifa, pe care îl va înainta Sfântului Sinod. Această hotărâre a fost luată de Mitropolie în urma unui conflict dintre părintele Trifa și mitropolitul Nicolae Bălan. Mai apoi, în ședința sinodală din data de 13 martie 1936, Sfântul Sinod aprobă sentința de condamnare la caterisire (nr. 4/1935). La mult timp după moartea sa, în ședința sinodală din data de 28 septembrie 1990, la propunerea Preasfințitului Serafim Joantă, Sfântul Sinod hotărăște ridicarea caterisirii preotului Iosif Trifa.
În dimineața zilei de 12 februarie 1938, părintele Iosif Trifa adoarme în Domnul, într-o casă mică din Sibiu, fiind înmormântat în cimitirul central al orașului.
Viața Părintelui Adrian Făgețeanu
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro