Apariție inedită pe piața de carte din România: "Dicționar de teologie și știință"

Arhiepiscopia Iaşilor

Apariție inedită pe piața de carte din România: "Dicționar de teologie și știință"

Joi, 3 noiembrie, de la ora 18.00, la Muzeul Mitropolitan din Iași, Editura Doxologia va lansa cartea „Dicționar de teologie și știință”, în prezența unuia dintre autori, Pr. Răzvan Andrei Ionescu, care va susține și conferința De la limba(jul) științei la limba(jul) credinței. Mărturie de traducător.

Editura Doxologia, în parteneriat cu Muzeul Mitropolitan din Iaşi, organizează un eveniment special pentru a marca apariția pe piața de carte din România a unei cărți inedite: „Dicționar de teologie și știință”, autori: Părintele Răzvan Andrei Ionescu (Centrul Ortodox de Studii și Cercetări „Dumitru Stăniloae” din Paris) şi Adrian Lemeni, din București. Lansarea, care va avea loc joi, 3 noiembrie, de la ora 18.00, în Sala Sinaxar a Muzeului Mitropolitan, va fi prezentată de Diac.Lect.Dr. Cătălin Vatamanu.

Deşi există opinia că teologia este incompatibilă cu adevărurile şi rigorile cercetării ştiinţifice, lectura atentă a Bibliei şi a literaturii patristice poate veni în ajutorul celor care caută punţi spre o cunoaştere aprofundată a lumii şi înţelegerea menirii tehnologiei în viaţa noastră de zi cu zi. Părintele Răzvan Andrei Ionescu (doctor în inginerie medical și preot al parohiei ortodoxe române „Sfânta Parascheva şi Sfânta Genoveva”, biserica Saint Sulpice, Paris, Franța) şi Adrian Lemeni (lector universitar la disciplinele Teologie dogmatică și Teologie fundamentală din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității din București) propun cititorilor români o lectură incitantă, „Dicţionar de teologie şi ştiinţă”.

Lucrarea se doreşte a fi un dicţionar mai ales în accepţiunea de instrument de lucru şi îşi propune să-l familiarizeze pe cititor cu concepte şi termeni fundamentali aparţinând universului ştiinţific. Abordarea autorilor este una neopatristică şi filocalică. Totodată, dicţionarul are un caracter „enciclopedic”, fiindcă îşi propune explicarea fiecărui termen în parte însoţită de repere bibliografice, de observaţii, respectiv de trimiteri către termeni înrudiţi a căror lectură întregeşte orizontul noţional.

Cristian Român, redactor şef al revistei Ştiinţă şi tehnică precizează că „Fiecare pagină este o fereastră prin care putem privi către depărtări. Astfel că, dacă dicţionarul pare a fi acel gen de unealtă pe care o utilizăm când nevoia ne împinge, Răzvan Ionescu şi Adrian Lemeni au reuşit să pună în cuprinsul acestor coperţi ceva mai mult decât atât. Această carte mi-a devenit dragă. Poate şi pentru simplul motiv că se structurează ca o invitaţie la dialog. Este vorba aici de dialogul dintre ştiinţă şi ortodoxie.”

În cadrul evenimentului de lansare a „Dicționarului de teologie și știință”, Pr. Răzvan Andrei Ionescu va susține și o conferință pe tema De la limba(jul) științei la limba(jul) credinței. Mărturie de traducător.

Citește despre: