Este cu putinţă acest lucru? Da, este cu putinţă. Precum sufletul a fost pe pământ, aşa va fi şi în lumea cealaltă, de dincolo de mormânt. Toţi trebuie să asculte de voinţa atot-îndurătoare a Celui ce ţine în mâinile Sale cheile iadului: „Şi dacă L-am văzut pe El, am căzut la picioarele Lui ca un mort, şi a pus mâna Sa cea dreaptă peste mine zicând mie: Nu te teme; Eu sunt cel dintâi şi cel de pe urmă ... iată sunt viu în vecii vecilor, amin, şi am cheile iadului şi ale morţii" (Apocalipsa 1,18), şi are putere de a face să iasă din iad şi de a face să intre acolo: „Domnul omoa­ră şi face viu, pogoară în iad şi ridică" (I Regi 2, 6 ).

În Vechiul Testament atât moartea cât şi iadul stăpâneau asupra omenirii. Toţi drepţii (afară de Enoh şi Ilie) şi păcătoşii se coborau în iad şi iadul îi ţinea puternic pe legaţii săi. Domnul însuşi, în timpul vieţii Sale pământeşti, arăta oamenilor putinţa unei asemenea apariţii, înviind morţii. Şi în Vechiul Testament aleşii lui Dumnezeu făceau aceste minuni: Proorocul Elisei a înviat pe fiul sunamitencii, şi alţii încă, prin rugăciunile lor, făceau să vină din iad sufletele repausaţilor (4 Regi 4,33-37).

Însă când iadul şi moartea au fost biruite şi răscumpărarea noastră împlinită de Dumnezeu, iadul n-a mai avut puterea de a-i ţine pe întemniţaţi. Mulți morţi au înviat, prin voia lui Dumnezeu, şi s-au arătat multora pentru a arăta că nici moartea nici iadul nu mai îngrozesc pe cei ce cred în Răscumpărătorul care a venit pe pământ. Iadul n-a mai putut să-l ţină pe Moise ce trebuia să fie cu Domnul pe muntele Taborului. Fiica lui Iair, fiul văduvei din Nain, Lazăr, cel mort de patru zile, părăsesc iadul și înviază. Iadul nu poate să-i ţină împotriva voinței Celui ce ţine în mâinile Sale cheile iadului. Domnul întunericului a fost umilit şi în ceasul când s-a săvârşit răscumpărarea noastră mulţi sfinţi au viat şi s-au arătat multora în Ierusalim: „Iar Iisus iarăşi strigând cu glas mare, Şi-a dat Duhul. Şi iată catapeteasma Templului s-a rupt în două, de sus până jos, şi pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat, şi mormintele s-au deschis, şi multe trupuri ale sfinţilor ce adormiseră s-au sculat, şi ieşind din morminte, după învierea Lui, au venit în sfânta cetate şi s-au arătat multora" (Matei 27,50-53).

Ucenicii lui Iisus şi mulţi din Sfinţi au înviat din morţi. Dacă învierea morţilor era cu putinţă, de ce nu s-ar pricepe şi arătarea morţilor prin voinţa lui Dumnezeu într-un scop binefăcător? Nu numai Sfinţii se arătau pe pământ, ci şi păcătoşii ce se găseau în iad într-o stare nehotărâtă. Şi unii şi alţii s-au arătat celor vii, în somn sau chiar în chip simţit, sau văzut pentru a le vesti oamenilor voia lui Dumnezeu.

Arătările repausaţilor aveau - şi au drept scop să-i înveţe pe cei vii şi să-i convingă de realitatea lumii nevăzute şi nepătrunse simţurilor noastre în starea de păcat.

Tot creştinul cunoscând câtuşi de puţin Istoria sfântă ştie că locuitorii cerurilor, îngerii şi sfinţii părăseau, la porunca lui Dumnezeu, lumea de dincolo de mormânt, raiul, pentru a veni pe pământ; au fost chiar exemple de repausaţi păcătoşi întorşi din iad pentru a cere rugăciunile Bisericii, ale rudelor și ale prietenilor pentru ei. Îngerii, sfinţii, precum şi păcătoşii repausaţi se arătau oamenilor pe pământ, în vis sau în chip simţit.

Omul nu mai poate avea astăzi un raport văzut și simţit cu lumea de dincolo de mormânt - toată lumea este afundată şi zace în rău - sfinţii şi îngerii nu mai vin să ni se arate. Îşi poate închipui cineva răul ce ar rezulta din comunicarea simţită a ambelor lumi? Starea noastră de păcat, precum şi răutatea demonului care poate îmbrăca toate formele, ar fi dat cel mai sigur mijloc pentru pierderea celor vii prin contactul simţit cu repausaţii. Diavolii n-ar înceta de a se arăta celor vii sub trăsăturile repausaţilor, iubiţi şi scumpi inimii acestora din urma. Diavolii ar vărsa tot veninul lor asupra omenirii şi ar fi negreşit, puţini oameni, care n-ar fi căzut în extraordinarul rău, fiind în raport simţit cu repausaţii. 

Viaţa de dincolo de mormânt, soarta drepților şi a păcătoşilor, ajutorul ce-l putem noi da la îmbunătăţirea soartei păcătoşilor, mijloacele ce le întrebuinţăm pentru a-i ajuta pe repausaţi, rugăciunile către Dumnezeu pentru iertarea păcatelor lor, toate acestea au fost adeverite de către repausații apăruţi celor vii pe pământ.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 93-96)