Apreciatul istoric ieșean Sorin Iftimi s-a mutat la cele veșnice

Arhiepiscopia Iaşilor

Apreciatul istoric ieșean Sorin Iftimi s-a mutat la cele veșnice

Păstrând vie amintirea Domnului Sorin Iftimi, îl rugăm pe Dumnezeu să așeze sufletul său în Împarăția Sa, iar celor dragi ai săi și tuturor celor care l-au cunoscut și l-au apreciat să le dăruiască mângâiere, înțelegere și putere în rugăciune.

S-a mutat la cele veșnice apreciatul istoric ieșean Sorin Iftimi, un colaborator de reconfortantă încredere și un prieten sincer al Doxologiei. Vestea despărțirii sale de cele vremelnice ne-a surprins și ne-a întristat, dar nu ne poate alunga bucuria de a-l fi cunoscut, privilegiul împreună-lucrării la proiecte editoriale frumoase și importante pentru noi și ieșeni, cum ar fi „Iașii. Simbolurile unui oraș simbol” sau „Cercetări privitoare la istoria unor biserici ieșene”, satisfacția unor convorbiri pline de substanță și sens și nici sentimentul de vie mulțumire născut de descoperirile prilejuite de dialogul cu Domnia Sa.

Onestitatea, profesionalismul desăvârșit, disponibilitatea permanentă de a ajuta, implicarea dezinteresată, generozitatea, eleganța și blândețea sa ne-au impresionat de-a lungul colaborării noastre de peste două decenii și ne-au insuflat îndrăzneala de a-i cere sprijinul ori de câte ori s-au conturat proiecte privind istoria unor edificii eclesiale sau laice, biografiile unor slujitori ai Bisericii sau ale unor personalități ori heraldica unor clădiri, precum Castelul de la Miclăușeni. Răspunsul său a fost întotdeauna prompt, competent și determinant în împlinirea destinului acestor demersuri.

Păstrând vie amintirea Domnului Sorin Iftimi, îl rugăm pe Dumnezeu să așeze sufletul său în Împarăția Sa, iar celor dragi ai săi și tuturor celor care l-au cunoscut și l-au apreciat să le dăruiască mângâiere, înțelegere și putere în rugăciune.

Citește despre: