- Gheronda, de ce nu-L iubesc pe Dumnezeu așa cum iubesc o persoană dragă lângă care doresc să fiu?

- Asta vine încet-încet după multă nevoință, căci altfel oamenii ar lua foc și ar arde de dragostea lui Dumnezeu. Deși ar fi frig în jurul lor, ar simți că iau foc și mulți și-ar lua câmpii. Odată, un soldat, în timp de război, și-a lăsat unitatea și a plecat în munte. Se aprinsese în inima lui o așa flacără, încât nimic nu-l mai putea reține; voia să meargă să se roage. Nu a ținut cont de nimic. S-a dus, a găsit o peșteră, a intrat în ea și se ruga. Când ceilalți soldați au plecat în incursiune l-au găsit și l-au prins. „Acesta e un dezertor”, au spus ei. După aceea comandantul l-a chemat la interogatoriu. „De ce ai făcut asta?”. „Ard, domnule comandant, ard pentru Hristos! Știți ce înseamnă să arzi?”. „Bine, dar eu nu ard?”, îi spune comandantul. „Eu ard, domnule comandant! Înțelegeți?” a repetat el. Ca și cum ar fi spus: „Dacă ardeți, plecați și dumneavoastră!”. L-a ajutat însă Dumnezeu și a scăpat de Tribunalul Militar.

- Gheronda, când cineva se află în această stare, simte o căldură în tot trupul?

- Da, dar mai cu seamă în zona pieptului. O flacără devine tot pieptul. Omul este ars de flacăra dulce și puternică a dragostei lui Dumnezeu, zboară, iubește cu dragoste adevărată, maternă.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești - V - Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, p. 202-203)