Arheologii au descoperit ruinele unei biserici zidită peste casele Sfinților Apostoli Petru și Andrei
Săpăturile arheologice efectuate recent în nordul Israelului, aproape de Marea Galileii, au scos la iveală ruinele unei vechi biserici, despre care se spune că a fost construită pe locul casei Sfinților Apostoli Petru și Andrei, în satul Betsaida, astăzi parte a rezervației naturale Bteikha.
Cercetările au fost efectuate de Institutul Kinneret pentru Arheologia Galileană din cadrul Colegiului Kinneret, condus de prof. Mordechai Aviam, în colaborare cu prof. R. Steven Notley, alături de Centrul pentru Studiul Iudaismului Antic și Colegiul Nyack din New York.
Până în prezent au fost excavate doar camerele sudice ale bisericii, fiind descoperite aici ornamente pentru podele din mozaic, dintre care unele sunt foarte bine conservate. De asemenea, a mai fost găsit un fragment de marmură, decorat cu o cruce, precum și o bucată de sticlă aurită, care a aparținut unui mozaic de perete. Conform AFP, arheologii consideră că, dacă vor continua săpăturile, vor descoperi, sub biserică, ruinele casei în care au trăit cei doi apostoli.
„Cred că nu există nici o îndoială că aceasta este biserica [descrisă] de călătorul creştin Willibald, deoarece nu există o altă biserică între Capernaum şi Kursi”, a spus prof. Mordechai Aviam pentru ziarul israelian haaretz.com. Este vorba despre descrierea făcută de Willibald, un episcop bavarez, care a vizitat zona în jurul anului 725 și a notat faptul că, în Betsaida fusese construită o biserică, pe locul casei sfinților Apostoli Petru și Andrei.
Mordechai Aviam a mai adăugat că este posibil ca orașul Betsaida să fi fost abandonat din cauză că multe dintre construcții au ajuns să fie acoperite de apă, având în vedere nivelul fluctuant al Mării Galileii. De asemenea, este probabil că biserica să fi fost abandonată odată cu înălțarea califatului Umayyad și a prezenței islamice în țară, de la sfârșitul secolului al VII-lea sau începutul secolului al VIII-lea.