Regele Angliei Henric al VIII-lea s-a ridicat împotriva papei, pentru că acesta nu i-a desfăcut prima căsătorie, şi prin acel faimos „Non possumus“ i-a refuzat căsătoria cu Ana Boleyn. Din această pricină s-a produs ruptura cu papalitatea, născându-se Biserica Anglicană, în anul 1534. Mai târziu, s-a produs o reformă şi în Biserica Anglicană. Cei ce au primit noua reformă s-au numit „conformişti“, iar cei care n-au recunoscut-o s-au numit „nonconformişti“. Nonconformiştii s-au dezbinat la rândul lor în „prezbiterieni“, „puritani“, „congreţionalişti“ sau „independenţi“. Întemeietorul grupării baptiste este un fost pastor puritan, englezul John Smith. Din cauza persecuţiilor din partea Bisericii Anglicane împotriva tuturor nonconformiştilor, John Smith fuge în Olanda în anul 1606. Aici face cunoştinţă cu rătăcirile menoniţilor, care învăţau că botezul trebuie dat numai vârstnicilor şi numai prin cufundare şi că jurământul şi serviciul militar sunt oprite. În scurt timp, se botează a doua oară cu însoţitorii săi nu prin cufundare, ci prin turnare (stropire). În anul 1611, se întoarce din nou în Anglia şi înfiinţează gruparea „baptistă“ numită „a baptiştilor generali“, spre deosebire de cea a „baptiştilor particulari“ condusă de John Spilsburg, care susţineau botezul prin cufundare. Aproape în acelaşi timp cu baptiştii englezi, au luat fiinţă în America baptiştii americani. Întemeietorul acestora a fost tot un englez, Roger Williams, fost puritan, care, nemulţumit de dezbinarea baptiştilor englezi şi neputând suporta persecuţiile Bisericii Anglicane, în anul 1631 fuge în America de Nord, unde înfiinţează gruparea „baptiştilor regulari“, cu alţi 12 membri, care se botează unul după altul prin cufundare. Ca şi baptiştii englezi, şi baptiştii americani s-au dezbinat între ei, astfel încât în prezent se pot întâlni peste zece feluri de baptişti.

În secolul al XIX-lea, baptismul trece din Anglia în Germania, din Germania în Ungaria, iar de aici în Ardeal, îndeosebi judeţele Arad şi Bihor. După 1916, baptismul a  pătruns în Bucovina, Moldova şi Muntenia. Cultul lor constă în rugăciuni, cântece religioase şi mai ales în predici. La cultul dumnezeiesc se practică uneori şi „Cina Domnului“, o ceremonie care constă în „împărtăşirea cu pâine şi cu vin“. În învăţăturile baptiştilor sunt în majoritate cele ale protestanţilor: nu recunosc Sfânta Tradiţie şi cele şapte Sfinte Taine; sunt împotriva cinstirii Sfintelor Icoane, a Sfintei Cruci, a Sfintelor Moaşte, a rugăciunilor pentru morţi, a jurământului, a postului, a simbolurilor liturgice; dreptul şi puterea disciplinară o are adunarea; sunt riguroşi, neîngăduitori faţă de cei ce păcătuiesc; botezul îl aplică numai celor vârstnici şi se săvârşeşte numai printr-o singură scufundare (el nu iartă păcatele); fiecare are dreptul şi priceperea de a tâlcui Sfânta Scriptură; au câteva sărbători: Crăciunul, Paştele, Rusaliile s.a.; sunt împotriva cinstirii Maicii Domnului şi a sfinţilor.

În decursul timpului, s-a constatat lipsa unei statornicii în ceea ce priveşte credinţa: unii credeau în Sfânta Treime, alţii nu; unii cinsteau duminica, alţii sâmbăta; unii botezau prin afundare cu faţa în sus, o singură dată, alţii cu faţa în jos, de trei ori etc. „Cununia“ în cultul baptist nu este o taină, ci un act încheiat cu solemnitate în cadrul serviciului religios. Serviciul înmormântării se oficiază în casa celui decedat, de obicei în curte, sau în casa de rugăciune. La toate serviciile religioase, muzica ocupă un loc de frunte; cântări pe care le interpretează în comun toţi credincioşii, apoi coruri acompaniate de un grup instrumental. Cântările comune sunt acompaniate de orgă sau alte instrumente. Neavând succesiune apostolică, adică fiind lipsiţi de preoţie harică, toate actele de cult sunt simple ceremonii. Lipsa Sfintelor Taine dovedeşte, în mod cert, că aici nu poate fi asigurată mântuirea şi dobândirea Împărăţiei cerurilor. Conferinţa s-a încheiat cu un moment artistic susţinut de corul Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Botoşani, dirijat de prof. Gabriela Pricope, şi cu interpretarea unor cântări acompaniate la chitară de elevii Maria Faliboga şi Ştefan-Radu Iacob. (Părintele Petru Fercal, misionar protopopesc al Protopopiatului Botoşani)