Drapelul de luptă al Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” a fost decorat

12 Ianuarie 2017 17:38 Tudorel Rusu Arhiepiscopia Iaşilor

Punctul culminant al manifestărilor ocazionate de sărbătorirea a 140 de ani de existenţă a Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” a avut loc astăzi pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt din municipiul Iaşi. În cadrul unei ceremonii militare şi religioase, Drapelul de luptă al marii unităţi a fost decorat cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, de pace.

La Iași a avut loc astăzi ceremonia de decorare a Drapelulului Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt”. Cu acest prilej a fost oficiată și slujba de sfințire a drapelului de către IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Ierarhul a rostit și un scurt cuvânt în care a vorbit despre importanța și semnificațiile drapelului unei țări sau al unei unități militare: „Drapelul îți amintește de țara în care locuiești, de cei care o păzesc, de cei care au făcut parte din ea, de eroii care s-au jertfit și au căzut pe câmpurile de luptă. Drapelul îți amintește de această triadă binecuvântată: deminitate, libertate și credință. Să ne dăruiască Dumnezeu credință puternică, atașament față de valorile neamului și iubire față de familia din care facem parte. Având la bază acești trei stâlpi – credința, țara și familia- Dumnezeu ne va ajuta să rămânem fideli celor care altădată au purtat acest drapel, care ne-au lăsat această țară și care așteaptă ca și noi să o lăsăm frumoasă, și dacă se poate întregită, celor care vin după noi”.

 Drapelul de luptă al Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” a fost decorat de președintele României cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, de pace, în semn de apreciere a înaltului profesionalism și a rezultatelor remarcabile obținute de personalul unității în îndeplinirea misiunilor specifice încredințate, pe timpul desfășurării procesului de instruire pentru luptă și al pregătirii profesionale, precum și pe timpul executării misiunilor în teatrele de operații. Importanța acestui ordin pentru militarii Batalionului a fost subliniată în cuvântul său de  colonelul Dragoș Iacob, comandantul Brigăzii 15 Mecanizată: „Decorarea drapelului brigăzii noastre cu cea mai înaltă distincție militară din sistemul de decorații național reprezintă un moment foarte important pentru noi. Suntem extrem de onorați pentru cinstea care ni s-a făcut și pentru recunoașterea publică a faptelor pe care înaintașii noștri le-au făcut și pe care și noi, cei de față, încercăm să le facem. De asemenea, consider că această decorare este o mare responsabilitate pentru noi; trebuie să dăm dovadă în continuare de profesionalism, îndeplindu-ne la standarde înalte misiunile pe care le avem și pe care le vom avea în anii viitori. În numele militarilor Brigăzii 15 Mecanizată «Podu Înalt», vă mulțumesc!”.

Ceremonia de decorare a încheiat manifestările dedicate aniversării a 140 de ani de la înființarea Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”. Amintim că tot astăzi, pe faţada clădirii comandamentului Brigăzii 15 Mecanizate, a fost dezvelită o placă aniversară, iar foştii comandanţi ai marii unităţi şi cei mai merituoşi militari au primit embleme, distincţii şi însemne militare.

De la același autor

Ultimele din categorie