Liturghie arhierească și hirotonie întru ierodiacon, la Mănăstirea Sihla

12 Decembrie 2016 20:15 Tudorel Rusu Arhiepiscopia Iaşilor

Azi, 12 decembrie 2016, obștea Mănăstirii Sihla din județul Neamț l-a avut în mijlocul ei pe Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica cu hramurile „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” și „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla”.

Din soborul co-slujitor, alături de starețul Mănăstirii Sihla, părintele Pahomie Catană, au mai făcut parte părintele Luca Diaconu, starețul Mănăstirii Bistrița și exarh de zonă Neamț, părintele Arsenie Popa, starețul Mănăstirii Sihăstria, părintele Chesarie, Codreanu, starețul Mănăstirii Dobrovăț.

Slujba arhierească a avut și o hirotonie întru ierodioacon, cea a părintelui Alexie Toader, viețuitor al Mănăstirii Sihla.

„Sfântul Apostol Pavel, în Epistola citită în această zi, a îndemnat și ne îndeamnă și pe noi la trei lucruri: să fim fii ai luminii, să facem voia Domnului și să ne umplem de Duhul Sfânt. Aceasta este triada binecuvântată pe care ar trebui să și-o însușească orice creștin din lume și orice creștin din mănăstire. Așa cum lumea, la Întruparea Domnului, s-a umplut de lumina cea mântuitoare, așa se cuvine ca omul să se umple de Duhul lui Dumnezeu. Acest lucru este posibil doar dacă omul face voia lui Dumnezeu, precum Sfântul Ierarh Spiridon, pomenit în această zi de Biserica noastră, și dacă încearcă să îndepărteze întunericul din inima lui, și, prin rugăciune, smerenie și nejudecarea aproapelui, să alunge întunericul din lume”, a spus IPS Părinte Teofan în cuvântul de învățătură.

La final, părintele stareț Pahomie i-a mulțumit Mitropolitului Moldovei și Bucovinei pentru prezență și împreuna-slujire, subliniind că ziua de azi a reprezentat „un mare praznic pentru Mănăstirea Sihla, căci s-a mai adăugat un slujitor în ogorul Domnului”.

Mănăstiri: Mănăstirea Sihla

De la același autor

Ultimele din categorie