Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, serbat pentru prima dată la Iaşi

26 Ianuarie 2018 17:08 Constantin Ciofu Arhiepiscopia Iaşilor

În calenadrul Bisericii Ortodoxe Române a fost pomenit ieri, 26 ianuarie 2018, pentru prima dată, Sfântul Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei. Canonizarea Mitropolitului Iosif Naniescu a avut loc în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii noastre din data de 5 octombrie 2017.

La Catedrala Mitropolitană din Iaşi, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. La final, părintele profesor doctor Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, a prezentat principalele virtuţi pentru care a fost trecut în rândul sfinţilor Mitropolitul Iosif Naniescu. „Era un om foarte râvnitor, iubitor de Biserică şi de semeni. A ridicat această frumoasă catedrală, îngrijindu-se de dotarea ei. De la catedrală şi până la reşedinţa mitropolitană oferea săracilor tot salariul pe o lună. Zilnic, peste o sută de săraci veneau la el. Sufrageria lui era cantina studenţilor săraci. Era un om foarte rugător şi foarte harnic. După ce bătea clopotul, întra în catedrală pentru a se închina. Pe cât posibil, seara şi dimineaţa participa la sfintele slujbe“, a amintit părintele Ion Vicovan. Originar din Basarabia, Iosif Naniescu a păstorit timp de 27 de ani ca Mitropolit al Moldovei. A continuat opera începută de Mitropolitul Veniamin Costachi, finalizând construcţia catedralei din Iaşi. Milostenia Mitropolitului Iosif Naniescu a rămas în conştiinţa tuturor, fiind numit din timpul vieţii „cel sfânt şi milostiv“. Locul de veci al Mitropolitului Iosif Naniescu se află pe partea dreaptă a Catedralei Mitropolitane din Iaşi, foarte aproape de zidurile bisericii.

De la același autor

Ultimele din categorie