La deschiderea evenimentului au participat numeroase cadre didactice, elevi ai liceului şi alţi invitaţi. Moderatorul evenimentului a fost prof. dr. Daniel Nedeloiu. Activitatea simpozionului a cuprins o sesiune de comunicări ale cadrelor didactice, prezentări PPT ale elevilor, o piesă de teatru şi un recital de muzică, după care a urmat jurizarea şi premierea participanţilor.

În cuvântul de deschidere, prof. Oana Ilarie a făcut o introducere a temei simpozionului, subliniind câteva aspecte educaţionale. Prof. dr. Dan Brânzei, inspector al ISJ Neamţ, a făcut un portret- cadru al evenimentului, creionând atmosfera de sărbătoare a ediţiei jubileu a manifestării. Părintele protoiereu Vasile Ţoc a evidenţiat personalitatea colonelului Gh. Ruset-Roznovanu, proprietarul moşiei Roznov, şi modul pozitiv în care s-a implicat în destinul învăţământului roznovean.

Învăţarea de menţinere şi învăţarea inovatoare

De asemenea, pr. dr. Iulian Vasile, paroh la Parohia Chintinici, a susţinut în cadrul simpozionului o comunicare.

„Organizarea simpozionului de anul acesta, prin tema propusă, «Tradiţie şi inovaţie în învăţământul românesc», ne aşază în faţă o dilemă provocatoare. România traversează astăzi o perioadă de schimbări rapide şi spectaculoase în tehnologia informaţiei, fiind asemănătoare introducerii tiparului sau revoluţiei industriale. Asaltat de tot mai multe informaţii, omul riscă să fie strivit emoţional, sufleteşte, dacă nu este înarmat cu tehnici de muncă intelectuală, perfecţionare, abilităţi şi competenţe flexibile. De aici apare imperativ nevoia unei educaţii permanente, a unei educaţii interdisciplinare şi transdisciplinare, a unui sistem educaţional viabil, holistic, în care elevul este chemat să-şi descopere şi să pună în valoare abilităţile practice, sentimentele şi capacităţile sale intelectuale.

E necesară o redimensionare sau schimbare de paradigme educaţionale în ceea ce priveşte aspectul procesual al demersului educativ în sine. James Botkin şi colaboratorii săi, în lucrarea «Orizonturi fără limite ale învăţării» (Editura Politică, Bucureşti, 1981), fac o disociere între «învăţarea de menţinere» şi «învăţarea inovatoare», care ne pot sugera drumuri posibile pentru prezentul şi viitorul educaţiei. Societăţile tradiţionale au adoptat un tip de «învăţare de menţinere», care pune accentul pe achiziţia de metode şi reguli fixe, pentru a putea face faţă unor situaţii cunoscute şi recurente. Acest tip de învăţare este menit să asigure funcţionarea unui sistem existent, a unui mod de viaţă cunoscut şi stimulează abilitatea noastră pentru a rezolva probleme date şi pentru a perpetua o anumită experienţă culturală. În condiţiile actuale, în care apar schimbări rapide, rupturi, chiar şocuri existenţiale, este nevoie de un alt tip de învăţare, aşa-numita „învăţare inovatoare“, de a învăţa singur prin descoperire şi de a accede la o gândire holistică, ce este capabilă să conexeze operativ informaţiile intrate recent în circulaţie. Cantitatea exagerată de informaţie dată în şcoală este considerată stresantă. În comportamentul rutinat al elevilor la ore se află strigătul celui însetat de cunoaştere, căci memoria este un centru de creaţie. Profesorii sunt bucătarii cunoaşterii, dar pregătesc hrana pentru nişte meseni fără poftă de mâncare. Ei detestă rutina, iar plictiseala îi doboară. Expunerea prin dialog (arta întrebării provoacă inteligenţa), expunerea interogativă (arta interogaţiei), participarea elevilor la proiecte sociale (trebuie să înveţe să ia decizii, astfel vor învăţa că orice alegere implică pierderi şi câştiguri), promovarea interdisciplinarităţii şcolare (prin care conexează rapid informaţiile) sunt doar câteva repere ale unui învăţământ sănătos şi performant. Învăţarea de menţinere este esenţială, dar insuficientă. Învăţarea inovatoare presupune formularea de probleme, sfărâmarea clişeelor, predispune la ruperea structurilor închise. Din acest punct de vedere, tradiţia şi modernismul nu sunt două noţiuni pe care să le punem în antiteză în plan educaţional, ci ar trebui aşezate într-o reală sinergie: inovaţia are rolul de a împrospăta etosul tradiţional, iar acesta trebuie să fie o temelie sigură a învăţământului românesc. Părăsirea tradiţiei nu trebuie să se facă doar din simpla dorinţă de schimbare sau imitaţie a unor «forme fără fond», specifică nouă, românilor (cum spunea Titu Maiorescu), dar nici să rămânem încremeniţi în diferite metode şi procedee fixe nu este de dorit“, a specificat părintele Iulian Vasile, consilier educaţional şi partener organizatoric în cadrul evenimentului.