Înălţarea Domnului, zi de comemorare a eroilor

Băcăuanii au trăit joi, 9 iunie 2016, bucuria serbării Înălţării Domnului, praznic împărătesc ce constituie ziua de hram a catedralei din inima oraşului.

Credincioşii s-au rugat alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacpului, în cadrul Dumnezeieştii Liturghii. Fiind consacrată atât ca zi de sărbătoare a întregii creştinătăţi, cât şi ca zi de pomenire a eroilor neamului, Înălţarea Domnului a readus în sufletele creştinilor prezenţi la rugăciune amintirea celor care s-au jertfit pentru „apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru libertatea şi demnitatea poporului român“. De altfel, în momentul specific din timpul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a pomenit alături de eroii neamului şi pe comandorul Voicu Ionuţ Şocae, căzut la datorie, în timpul intervenţiei SMURD din Republica Moldova, săptămâna trecută. După sărbătoarea de la Catedrală, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului s-a deplasat la Cimitirul Central din Bacău, unde, la Monumentul Eroilor, a oficiat slujba de pomenire pentru eroii şi martirii neamului românesc.

Citește alte articole despre: slujbă, preoţi, eroi, Bacău, înălţare

De la același autor

Ultimele din categorie