Omagiu pentru Mihai Eminescu în Eparhia Romanului şi Bacăului

Marele poet naţional Mihai Eminescu a fost comemorat prin rugăciune şi prin momente cultural-artistice în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului. În aceste manifestări a fost implicată Biserica şi Şcoala. 

De Ziua Culturii Naţionale, duminică, 15 ianuarie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Parinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman a fost oficiată slujba Parastasului pentru marele poet naţional Mihai Eminescu şi pentru membrii familiei sale adormiţi întru Domnul. Un grup de copii din clasa a IV-a de la Colegiul Naţional „Roman Vodă“ din Roman, coordonat de doamna învăţătoare Lungu Gabriela, a susţinut un  recital intitulat „Dor de Eminescu“. Biserica „Sfânta Înviere“ din Buhuşi a găzduit duminică, 15 ianuarie 2017, un moment omagial dedicat lui Mihai Eminescu. Elevii Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu“ din Buhuşi, coordonaţi de prof. Ernestina Dochia, prof. Elena Sandu şi de prof. Oana Mălinici, directoarea instituţiei, au susţinut cu acest prilej un moment poetic. Tot duminică, Aşezământul „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Hârja din judeţul Bacău a găzduit evenimentul „Şi Eminescu a fost copil… Să aducem veselie în poezie“. La Biserica „Buna Vestire“ - Răducanu, din Târgu Ocna, la iniţiativa părintelui paroh Vasile Ioan Panţîru, s-a sărbătorit duminică Ziua Culturii Naţionale printr-un program cultural-religios. „Prezenţa enoriaşilor la acest moment cultural religios a pus piatră de mărturisire în Biserica vie a lui Hristos. S-a subliniat că ceea ce înnobilează sufletul şi păstrează chipul lui Dumnezeu în om este cultura. Când vine vorba de poporul român, nu putem vorbi de cultură fără să amintim de marele poet Mihai Eminescu“, a spus prof. de religie Oana Chiticaru. Poetul nepereche Mihai Eminescu a fost omagiat la Viişoara, Protopopiatul Oneşti, duminică, 15 ianuarie 2017, la împlinirea a 167 de ani de la naşterea sa. Poetul a fost evocat din faţa Sfântului Altar, citindu-se şi eseul special compus de IPS Ioachim, intitulat „Teofanie în duh eminescian“, după cum a menţionat pr. paroh Petru Roncea.

De la același autor

Ultimele din categorie