Pelerinaj cu moaştele Sfântului Nicolae, la Bacău şi Roman

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Pelerinaj cu moaştele Sfântului Nicolae, la Bacău şi Roman

    • Pelerinaj cu moaştele Sfântului Nicolae, la Bacău şi Roman
      Pelerinaj cu moaştele Sfântului Nicolae, la Bacău şi Roman

      Pelerinaj cu moaştele Sfântului Nicolae, la Bacău şi Roman

La Biserica „Sfântul Nicolae“ din Bacău, va fi adusă astăzi, 8 decembrie 2015, la ora 17:00, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, racla ce adăposteşte o parte din mâna dreaptă a Sfântului Nicolae.

Cinstitul odor va ajunge la Bacău de la Biserica „Sfântul Gheorghe“ Nou din Bucureşti, pelerinajul făcând parte dintr-un program liturgic-misionar, cultural şi catehetic, organizat la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Bacău şi la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Roman, în care vor implicaţi mai ales elevii şi tinerii. Programul duhovnicesc se desfăşoară în perioada 5-12 decembrie 2015, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, sub genericul „Sfântul Nicolae - îndreptător credinţei şi chip blândeţilor“. Acesta va continua apoi la Roman, sub titlul „O săptămână duhovnicească în cetatea muşatină“, racla cu sfintele moaşte urmând să ajungă joi, 10 decembrie 2015, în Catedrala Arhiepiscopală de la Roman, iar apoi la Biserica „Sfântul Nicolae“ din Roman. Evenimentele religioase de la Bacău şi Roman se desfăşoară în contextul declarării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anului 2016 ca fiind Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox. Sâmbătă, 12 decembrie 2015, pr. conf. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna“ din Sibiu va vorbi în cadrul unei conferinţe, organizată în Sala Teatrului de Vară „Radu Beligan“ din Bacău, despre „Vindecările Mântuitorului şi vindecarea noastră“.

Citește despre: