Arhiepiscopia Timișoarei este alături de Carina, tânăra artistă olimpică
Arhiepiscopia Timișoarei și Asociația Pro Philharmonia au organizat joi, 10 martie 2016, în sala Capitol a Filarmonicii din Timișoara, un concert caritabil, susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii din municipiu. Această acțiune caritabilă are drept obiectiv ajutorarea unei tinere olimpice, ce are nevoie de o intervenție chirurgicală urgentă pe creier într-o clinică de specialitate din străinătate.
La acest concert simfonic au participat părintele Ionel Popescu, vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, domnul Ioan Coriolan Gârboni, directorul general al Filarmonicii din Timişoara și o mulțime de oameni inimoși care, prin achiziționarea biletului, au făcut o donație pentru acest caz umanitar, demonstrând că solidaritatea și compasiunea nu fac parte doar dintr-un glosar de lingvistică.
„Cazul tinerei elevei Carina Udriște ne-a sensibilizat și pe noi, preoți și credincioși deopotrivă. Aflând că această tânără se află într-o situație de viață și de moarte, Arhiepiscopia Timișoarei a demarat o amplă acțiune caritabilă de colectare de fonduri, necesară susținerii complicatei operații. Printr-o dăruire pilduitoare, preoții și credincioșii parohiilor noastre timișorene au reușit să adune, într-un timp record, suma de 40000 de lei, sumă ce a fost pusă la dispoziția familiei. În felul acesta se arată că oamenii Bisericii nu sunt insensibili la suferința umană și că, printr-o mobilizare cu adevărat exemplară, se pot realiza lucruri extrem de necesare pentru salvarea unei vieți”, a menționat părintele Ionel Popescu.
În semn de mulțumire și recunoștință pentru implicarea Arhiepiscopiei Timișoarei și a Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, Corul „Ion Românu” al Filarmonicii din Timișoara, dirijat de maestrul Iosif Todea, a interpretat rugăciunea „Tatăl nostru” în debutul evenimentului.
Sursa: mitropolia-banatului.ro